Constănţeni arestaţi la Brăila

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constănţeni arestaţi la Brăila

Eveniment 17 August 2010 / 00:00 2106 accesări

Judecătoria Brăila a emis, ieri, mandate de arestare preventivă pe numele a doi constănţeni acuzaţi că s-au dat drept angajaţi ai unei firme de transport „fantomă” şi l-au înşelat pe administratorul unei companii din Gorj, convingându-l să le plătească un transport pe care nu l-au efectuat. Potrivit anchetatorilor, Răzvan Paşcu, de 28 ani, şi Constantin Şamata, de 33 ani, au luat legătura cu păgubitul, care postase, la sfârşitul lunii iulie, un anunţ pe internet referitor la un transport de sârmă pe care vroia să-l efectueze dar nu avea mijloc de transport. Constănţenii l-au convins pe gorjean să lucreze cu ei, susţinând că au şofer şi tir disponibili care să transporte, de la Brăila la Bumbeşti Jiu, 22 de tone de sârmă, în valoare de 54.000 de lei. Paşcu şi Şamata i-au dat omului de afaceri din Gorj numele şoferului şi numerele de înmatriculare ale tirului şi semiremorcii care urma să efectueze transportul, au primit banii, după care constănţenii şi-au închis telefoanele mobile pentru a nu mai putea fi contactaţi. Tirul încărcat cu sârmă nu a ajuns niciodată la destinaţie, iar constănţenii au fost depistaţi la scurt timp după ce păgubitul a depus reclamaţie la Poliţia Brăila. Oamenii legii au stabilit că numerele de înmatriculare ale tirului erau false, firma de transport nu exista, iar datele de identitate ale presupusului şofer al autotrenului aparţineau altei persoane. Răzvan Paşcu şi Constantin Şamata sunt acuzaţi de înşelăciune, fals privind identitatea, uz de fals, punerea în circulaţie şi conducerea unui autovehicul cu numere false de înmatriculare.



12