Procurorii DIICOT au stabilit că, în 2004, cetăţeanul sîrb Jovanovici Krunislav, Dumitru Sauer şi Viorel Dumitrescu, foşti poliţişti şi Mihail Rotaru, fost ofiţer SRI, ajutaţi de alte persoane, ar fi introdus în ţară 178.000 bilete la ordin emise de o bancă din Los Angeles, declarată în faliment încă din 1996. Documentele au fost depozitate într-o casetă de valori închiriată la una dintre unităţile bancare din Bucureşti, şi au fost folosite pentru obţinerea unor credite. Aceste operaţiuni ar fi fost efectuate de Buran Bojneag, Gheorghe Bădescu, Ion Paraschiv, Liviu Gorgoneţu şi Elena Polexe. În februarie şi martie 2005, Jovanovici Krunislav ar fi obţinut adeverinţe de la banca din Bucureşti prin care se atesta depunerea unui număr de 20.327 bilete la ordin în valoare de 40.654.000 de dolari, cu scopul de a dovedi că are bonitate bancară în relaţiile cu alte persoane fizice sau juridice, inclusiv unităţi bancare, de la care solicita împrumuturi. Practic, cu acordul tacit dar şi ilegal al unor funcţionari bancari, Jovanovici Krunislav ar fi obţinut mai multe asemenea adeverinţe pe care le-ar fi folosit pentru a înşela alte persoane. Anchetatorii au stabilit că cetăţeanul sîrb ar fi înfiinţat pe teritoriul României şapte firme fantomă şi că ar fi folosit aproximativ 30.000 bilete la ordin false dintre cele obţinute de la banca americană pentru a le plasa, în cazinouri din Elveţia, Germania şi Austria. În urma percheziţiilor efectuate la unitatea bancară din Bucureşti, precum şi la domiciliile membrilor grupului, au fost găsite bilete la ordin falsificate în valoare de circa 50 de milioane de dolari. Procurorii au mai aflat că într-una din căsuţele de valori folosite de capii grupării de criminalitate organizată a fost păstrat un diamant de 265 de carate pentru care ar exista un certificat de garanţie fals. În timpul acţiunii complexe, cu percheziţii efectuate în Bucureşti şi în localităţi din judeţul Constanţa, au fost reţinute mai multe persoane asupra cărora planează suspiciunea că încercau să plaseze pe piaţă instrumente bancare false. Cei nouă vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă sub acuzaţiile de asociere într-un grup de crimă organizată în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune, fals de monedă sau alte valori şi spălare bani.