Constănţenii au cucerit 12 medalii la CN de înot open

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constănţenii au cucerit 12 medalii la CN de înot open

Sport 17 Martie 2009 / 00:00 533 accesări

Duminică s-au încheiat Campionatele Naţionale de înot open, găzduite de piscina olimpică din Piteşti. Sportivii de la Farul şi Palatul Copiilor Constanţa s-au întors acasă cu 12 medalii, dintre care şapte de aur, trei de argint şi două de bronz. În ultima zi a urcat pe podium doar Răzvan Florea, care a cîştigat proba de 400 m mixt, acesta fiind al cincilea aur pentru el la Piteşti. De altfel, înotătorul de la Farul a obţinut la această competiţie şi cea mai bună performanţă din concurs, conform tabelei internaţionale de punctaj: 973 de puncte pentru 25,21 la 50 m spate (record naţional). Pe locul secund s-a clasat colegul său de club, Dragoş Agache, care a primit 939p pentru timpul de 28,16 la 50 m bras (de asemenea record naţional). La feminin, cea mai bună performanţă i-a aparţinut Cameliei Potec: 973p pentru 8:24,78 la 800 m liber. Dacă Florea, Agache şi Ioana Popa (două medalii) sînt sportivi obişnuiţi cu podiumul naţional, merită remarcată medalia de argint cucerită la 50 m spate de Alin Milian, aflat în primul an de seniorat. „Este o performanţă deosebită şi regret că nu a reuşit să urce pe podium şi la sută spate”, a declarat Eugenia Alexe, antrenoarea sportivului de la Farul-Palatul Copiilor. Milian s-a clasat în acea probă pe locul 6, la mai puţin de o secundă de medalia de bronz. La competiţie au participat şi mai mulţi juniori, care au reuşit să prindă finale mari sau chiar au urcat pe podium, cum au făcut Anda Georgescu şi Ana-Maria Vartan la 4x100 m liber. Pentru Andra Singuran, Andrei Grădinaru, Mihai Spălăţelu şi Răzvan Bidică, Naţionalele open au constituit ultima verificare înainte de Campionatele Naţionale rezervate juniorilor II (Baia Mare, 2-5 aprilie). Următoarea competiţie de înot este Campionatul Naţional de poliatlon pentru cadeţi (băieţi 11-13 ani, fete 11-12 ani), care va avea loc tot la Piteşti.



12