Locuitorii din județul Constanța se pregătesc să meargă din nou la urne. Ce-i drept nu toți, ci doar cei din comunele Mereni, Bărăganu și Pantelimon, rămase ori fără primar, ori fără consiliu local. Drept urmare, Guvernul a stabilit ca alegerile locale parțiale în cele trei localități să aibă loc în 5 noiembrie. Amintim că, la sfârșitul anului trecut, Consiliul Local Mereni a fost dizolvat pentru că nu s-a întrunit timp de două luni consecutive. S-a încercat reconstituirea forului de mai multe ori, dar nu s-a putut, din cauza unor dispute politice vechi. În ceea ce privește comuna Bărăganu, aceasta a rămas fără primar după ce fostul edil Titu Neague și-a pierdut mandatul, la începutul acestui an, în urma unei condamnări la închisoare cu suspendare. Nu în ultimul rând, locuitorii din pantelimon sunt nevoiți să își aleagă din nou primarul după ce, în luna mai, cel care a ocupat această funcție de mai bine de 20 de ani, Vasile Neicu, a decedat după o lungă și grea suferință. Partidele politice deja au început să discute despre posibilii candidați. Potrivit unor surse, PSD Pantelimon ar fi anunțat că la Pantelimon va merge pe mâna actualului viceprimar, George Martinescu.