Atunci când totul în jur pare că se năruie, mulţi dintre noi îşi îndreaptă privirea către divinitate, în speranţa că vor găsi acolo înţelegerea şi salvarea. Speranţa nu este deşartă având în vedere faptul că, nu de puţine ori, credinţa a înfăptuit adevărate miracole, care nu au putut fi tăgăduite nici de cei mai sceptici. Prin urmare, nu este de mirare că, ieri, zeci de creştini ortodocşi constănţeni au venit în faţa Catedralei arhiepiscopale „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, din Constanţa, pentru a-l prăznui pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, ale cărui moaşte odihnesc în lăcaşul de cult. După ce au ascultat slujba de Vecernie, oficiată de Înaltpresfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, credincioşii s-au alăturat procesiunii religioase cu moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion. „Sfinţii mucenici, când îşi primeau sentinţa, erau duşi din cetate într-un loc îndepărtat, pentru a-şi primi osânda. Îi urmau creştinii, dar îi urmau şi păgânii, care voiau să vadă spectacolul chinurilor la care erau supuşi. Mai târziu, după ce creştinii nu au mai fost prigoniţi, la locurile unde au fost ucişi martirii aveau loc pelerinaje, pentru că drumurile respective fuseseră sfinţite de rugăciunile osândiţilor. Acum sunt organizate aceste procesiuni pentru a ne aminti de jertfa sfinţilor mucenici”, a declarat IPS Teodosie. Credincioşii au pornit din strada Revoluţiei - popas de rugăciune la Biserica Greacă, urmând apoi traseul str. Mircea cel Bătrân, bd. Mamaia - Spitalul Militar (popas de rugăciune), str. Nicolae Iorga, bd. Tomis - Capela Militară, Piaţa Ovidiu, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.