Constănțenii interesați de activitățile culturale și sportive ce vor fi organizate anul acesta în municipiu ar trebui să își elibereze agenda vineri, 26 februarie. Asta pentru că Primăria Constanța organizează două întâlniri publice legate de acest subiect. Prima este o dezbatere referitoare la acordarea finanțărilor nerambursabile pentru proiecte culturale și sportive realizate de asociații nonprofit. Cei interesați pot participa la discuții începând de la ora 12.00, la sala „Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța. După această dezbatere are loc o altă întâlnire, privitoare la organizarea manifestărilor specifice de Ziua Constanței (21 mai) și 1 Iunie. Discuțiile au loc tot la sala „Remus Opreanu”, începând de la ora 14.30. Este pentru a doua oară când are loc o întâlnire pe aceste teme, după ce dezbaterile de săptămâna trecută au eșuat.