Incidenţa bolilor renale, în România, nu este deloc una de neluat în seamă. Problema este că oamenii ajung la un control medical prea târziu, când boala este deja instalată, iar complicaţiile devin, cu adevărat, o povară, atrag atenţia medicii. Afecţiunile, deja instalate, deci care au „măcinat” organismul, sunt foarte greu de tratat, iar suferinţa bolnavilor este extrem de accentuată. În asemenea situaţii, tratamentele sunt agresive şi nu fac altceva decât să scoată bolnavul din activităţile de zi cu zi. Dintr-un om activ, plin de viaţă, un pacient cu o patologie renală avansată, de exemplu, devine aproape o persoană invalidă. Sunt semnale pe care specialiştii le-au tras, ieri, cu ocazia Zilei Mondiale a Rinichiului.
PROGRAM REGIONAL DE SCREENING PENTRU BOALA CRONICĂ DE RINICHI Pentru a veni în sprijinul constănţenilor, specialiştii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică (DSPJ) Constanţa au lansat Programul Regional de Screening pentru Boala Cronică de Rinichi, ieri, în sala de conferinţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa. El va demara, în parteneriat public-privat, de astăzi şi va lua final în iulie. Pe tot acest parcurs se vrea identificarea pacienţilor care riscă să dezvolte boala cronică de rinichi. Reprezentantul DSPJ Constanţa, dr. Elena Paris, a explicat, concret, în ce va consta programul. În primul rând, vor fi anunţaţi toţi medicii de familie, iar la rândul lor vor selecta pacienţii aflaţi la risc să dezvolte o patologie renală (cei cu diabet zaharat, hipertensiune arterială, dar nu numai). Toţi aceşti pacienţi vor fi chemaţi la cabinete, unde vor primi o trimitere către laboratorul medical Synevo. De început, vor fi efectuate analize uzuale, iar dacă va fi cazul, acestea vor fi completate pentru stabilirea unui diagnostic cert. Pacientul care va fi găsit cu vreo problemă renală va fi îndrumat către specialist, care-l va prelua pentru tratament.
STATISTICI Conf. dr. Liliana Tuţă, medic în cadrul SCJU Constanţa, totodată membru în Consiliul Director al Societăţii Române de Nefrologie, a atras atenţia că, potrivit ultimului raport al Registrului Renal Român, în ţara noastră se înregistrează unul dintre cele mai rapide ritmuri de creştere a numărului bolnavilor de rinichi trataţi prin dializă. „Numai la nivelul anului 2011 ritmul de creştere anual a fost de 7,2% în condiţiile în care media europeană de creştere în interval de 5 ani a fost de 7,8%. Pacienţii care ajung la dializă sunt pacienţi în ultimul stadiu al bolii cronice renale, ori obiectivul acestui program de screening este tocmai de a-i sprijini pentru obţinerea unui diagnostic corect înainte să ajungă în acest stadiu. Programul oferă în mod gratuit anumite analize relevante pacienţilor care au un risc crescut de a dezvolta această boală”, a declarat conf. univ. dr. Tuţă. Coordonatorul Centrului de Hemodializă din cadrul SCJU, conf. univ. dr. Bogdan Cîmpineanu, a explicat, la rândul său, importanţa depistării, în timp util, a afecţiunilor renale, tocmai pentru a nu se ajunge la dializă. La nivelul judeţului nostru, aprox. 450 de pacienţi necesită tratamentul cu dializă, iar 50 de persoane au suferit un transplant renal şi se află în evidenţele medicilor. Boala cronică de rinichi poate fi definită în termeni generali ca afectarea persistentă a funcţiei renale pe o durată mai mare de trei luni. Această afecţiune se clasifică în 5 stadii, în funcţie de severitatea reducerii funcţiei renale.
OPT REGULI DE AUR PENTRU A-ŢI PROTEJA RINICHII Bolile de rinichi sunt acei „criminali muţi” care îţi pot afecta în foarte mare măsură calitatea vieţii. Există totuşi o serie de modalităţi simple de a reduce riscul de a dezvolta o boală de rinichi. Iată care sunt cele opt reguli de aur pentru a-ţi proteja rinichii: păstrează-te activ şi în formă; controlează-ţi nivelul zahărului din sânge în mod regulat; monitorizează-ţi tensiunea arterială; mănâncă sănătos şi ţine-ţi greutatea sub control; bea o cantitate suficientă de lichide; nu fuma; nu lua medicamente fără prescripţie în mod regulat; controlează-ţi funcţionalitatea rinichilor dacă prezinţi unul sau mai mulţi factori de risc: diabet, hipertensiune arterială, obezitate, unul dintre părinţi sau alţi membri ai familiei suferă de o boală renală.