Zi neagră pentru locuitorii comunei Bărăganu. Fostul primar al comunei constănţene, Constantin Benţea, a fost condus, ieri, pe ultimul drum de sute de oameni. Consăteni, colegi şi prieteni din tot judeţul au fost prezenţi, ieri, la Bărăganu. Un sobor de cinci preoţi şi diaconi, condus de Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, au oficiat slujba de înmormântare a fostului primar. Întâmplări frumoase erau povestite la tot pasul de oamenii care l-au cunoscut pe primarul şi omul Constantin Benţea, „cel care nu vroia nimic pentru el, dar făcea tot ce îi stătea în putinţă pentru cei din jur“. „Tot ce făcea făcea foarte bine. Nu accepta ca un lucru ieşit din mâna lui să iasă greşit şi nu accepta asta nici de la cei din jur“, a spus una dintre fiicele sale, Aurora Mişu. Fiind decan de vârstă al primarilor din judeţul Constanţa, Constantin Benţea i-a învăţat şi ajutat cum a putut pe colegii săi. „Am învăţat administraţie de la el. Când aveam nelămuriri mă ajuta şi mă învăţa să fac totul corect şi în conformitate cu legea. Este o pierdere foarte mare pentru noi“, a declarat primarul comunei Fântânele, Gheorghe Popescu. „A fost singurul primar al acestei comune. De când a preluat administraţia locală a făcut tot ce a putut pentru comună şi pentru locuitorii ei, iar asta se vede. Ne vom aminti mereu cu drag de el şi vom încerca să ducem mai departe ce a început“, a spus, la rândul său, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu.