FĂRĂ PROMISIUNI DEŞARTE Aflat de 13 ani în fruntea administraţiei locale din Gârliciu, edilul Constantin Cimpoiaşu spune că, de când ocupă scaunul de primar, a încercat, pe cât posibil, să se ferească de promisiuni făcute locuitorilor comunei. „Am încercat să nu le ofer iluzii locuitorilor, mai ales în campaniile electorale. Este uşor să promiţi, dar mai greu este să le explici cetăţenilor de ce nu ţi-ai respectat angajamentele. De aceea, la ultimele alegeri locale, din 2012, le-am spus cetăţenilor că nu le promit nimic, pentru că, fiind o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, aveam toate şansele să nu realizez nimic. Însă le-am făgăduit că toate proiectele începute în anii anteriori se vor realiza”, a spus primarul din Gârliciu. El a adăugat că printre proiectele începute se numără reabilitarea reţelei de apă, pietruirea drumurilor şi construirea unui parc. Pe de altă parte, o mare realizare pentru Primăria Gârliciu în acest an este plata arieratelor. „Cu ajutorul programului oferit de Guvern, am reuşit să scăpăm de datorii, care au fost de aproximativ 100.000 de lei. Este mare lucru să începi un an nou fără să ai datorii”, a afirmat Cimpoiaşu.
DORINŢE Deşi nu este genul de primar care să promită verzi şi uscate, Constantin Cimpoiaşu spune că marile dorinţe ale sale pentru 2014 sunt construirea unei săli de sport, pentru că tinerii din comună nu au unde să facă sport iarna, dar şi reabilitarea sediului Primăriei, clădire care este veche de aproape 70 de ani. „Este imperios să avem un sediu modern de Primărie, mai ales că actualul nu are grupuri sanitare în interior. Ne este ruşine să primim pe cineva, pentru că, dacă vrea la toaletă, trebuie să-l poftim afară, deoarece toaleta se află la zece de metri de clădirea Primăriei”, a spus Constantin Cimpoiaşu. El a adăugat că sediul Primăriei ar fi ultima clădire de utilitate publică din comună care ar fi reabilitată. „Am lăsat la urmă sediul administraţiei publice locale, pentru că nu este mai important decât cele unde învaţă tinerii”, a adăugat primarul din Gârliciu.