La mijlocul săptămânii trecute, jurnaliştii de la luju.ro publicau o listă neoficială care circula în interiorul PSD şi care cuprindea numele celor 49 de lideri ai partidului care fie au dosare deschise la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi ...
PULSUL POLITICII La Palatul Victoria s-a ajuns la un consens. Udemeriştii intră la guvernare, în timp ce grupul minorităţilor naţionale va acorda sprijin parlamentar, fără a intra în Guvern. Ziua a început cu bursa zvonurilor, cu jocul de-a datul în bobi, cu analize pe textul Constituţiei. Mulţi sunt ...
Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Ioan Mihăilă, fost membru în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica şi fost consilier al ministrului Constantin Niţă, la patru ani de închisoare cu executare pentru dare de mită privind vânzarea de energie, decizia nefiind definitivă. Judecătorii Tribunalului ...
Au trecut două săptămâni de război politic. Nici PNL, dar nici PSD nu vor să rămână în cronici ca fiind „cel care dă semnalul ruperii USL”. Astăzi expiră termenul dat de liberali premierului. Oricât de mult ne-am strădui să anticipăm următoarele “mişcări tectonice” ale celor ...
CONTINUĂ CRIZA Negocierile dintre PNL şi USD legate de blocajul guvernamental au continuat şi ieri, după ce, marţi seara, conducerea liberalilor a decis că PNL nu va face niciun pas înapoi. Liberalii au mizat pe puterea ultimatumului, a presiunii în momentele-cheie. Tot scandalul a devenit un fel de ...
Conform ultimelor aprobări ale CE de la sfârşitul anului, numărul de certificate verzi pentru marii consumatori din energie poate fi redus cu 85%, a afirmat, în Guvern, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă. El a susţinut declaraţia după ce premierul Victor Ponta a arătat că Parlamentul a ...
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, şi ministrul Energiei şi Resurselor Naturale din Turcia, Taner Yildiz, au semnat, ieri, un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea în dezvoltarea interconexiunilor din domeniul energiei electrice, care va permite crearea unei facilităţi alternative pentru ...
Republica Moldova va putea importa energie electrică din România din anul 2015, după instalarea staţiei de cuplare în curent continuu de tip ”back to back” pe linia electrică Vulcăneşti-Isaccea. Despre aceasta s-a discutat în cadrul întrevederii prim-ministrului Republicii Moldova, Iurie Leancă ...
VIZITĂ Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a efectuat, ieri, o vizită oficială în Republica Moldova, pentru a discuta cu vicepremierul acesteia, Valeriu Lazăr. Potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie, discuţiile cu reprezentanţii autorităţilor din Republica Moldova au avut ...
Necesarul de investiţii pentru modernizarea sectorului de cărbune din România se ridică la două miliarde de euro, a declarat, ieri, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, prezent la o conferinţă de profil. „Cu două miliarde de euro am putea să modernizăm tot ceea ce înseamnă centrale ...
Companiile de stat Hidroelectrica şi Electrica vor fi listate, în iunie, atât la bursa din Bucureşti, cât şi la cea din Londra, iar Complexul Energetic Oltenia va ieşi pe bursă în octombrie, a declarat ieri ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă. „Departamentul pentru Energie, acţionarul ...
Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Braşov şi ministru delegat pentru Energie, Constantin Niţă, a apreciat că anul următor va fi unul agitat din punct de vedere politic pentru că vor fi două rânduri de alegeri, europarlamentare şi prezidenţiale, care vor provoca multă emoţie în primul rând la ...
Ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă, consideră că, dacă preţul energiei electrice nu ar fi fost tranzacţionat la bursă, acum ar fi fost dublu faţă de costul actual. „Începând cu 1 ianuarie 2013, avem o piaţă liberă a energiei. Poate acest lucru a trecut neobservat. Piaţa este ...
Liberalizarea pieţei gazelor ar putea însemna preţuri mai mici, spune ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă. „Sper ca anul viitor să finalizăm contractele pentru multe proiecte pe care deja le avem în plan în domeniul energetic. Dar important de spus este că de la 1 ianuarie avem piaţa ...
Proiectul de peste şase miliarde de euro privind construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 de la Centrala Nucleară Electrică (CNE) din Cernavodă va fi reevaluat, iar acţionarii privaţi ai companiei EnergoNuclear, care ar trebui să construiască reactoarele respective, au opţiunea să rămână sau nu în ...
Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti (TB) la trei ani de închisoare, cu suspendare, pentru complicitate la dare şi luare de mită, după ce şi-a recunoscut faptele. Decizia a fost pronunţată joi, la aproximativ trei săptămâni după ce Brădean a fost ...