Constantinescu a cerut dreptul de a-și proba în libertate nevinovăția

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În dosarul finanțării sportivilor

Constantinescu a cerut dreptul de a-și proba în libertate nevinovăția

Politică 12 Mai 2015 / 00:00 658 accesări

Aflat de aproape trei luni în arest la domiciliu, președintele ales al Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, a cerut, ieri, Tribunalului Constanța să i se înlocuiască măsura cu una mai blândă (control judiciar). Asta în contextul în care, recent, CCR a arătat că arestul la domiciliu este o măsură excesivă, care încalcă dreptul la muncă și la liberă circulaţie. Intervenția lui Constantinescu a fost formulată în dosarul în care este acuzat, printre altele, că a finanțat cluburile sportive din Constanța cu performanțe naționale și internaționale. Totodată, în acest dosar, DNA a solicitat prelungirea arestului la domiciliu. ”Neexistând parte civilă în acest dosar, adică păgubaș, nu văd motivul pentru care mai sunt ținut în stare de arest. Ce probe noi ar fi adus DNA împotriva mea care să justifice prelungirea acestui arest la domiciliu? Vă spun eu: niciuna. Toate documentele procurorilor sunt copy-paste după raportul Curții de Conturi, care vizează activitatea CJC din 2013 și care stă la baza acestui dosar. De-a lungul cercetării mele penale nu s-a demonstrat că eu am influențat vreun martor sau inculpat. Este dreptul meu de a-mi proba în libertate nevinovăția”, a declarat Constantinescu, imediat după proces.

Președintele ales al CJC a afirmat că procurorul DNA Nadia Zlate l-a acuzat în fața instanței de  fapte de corupție. ”E o anomalie, pentru că toată lumea știe că eu sunt cercetat pentru abuz în serviciu, nu pentru fapte de corupție, luări de mită sau alte minciuni. M-am obișnuit cu aceste afirmații și alegații, care nu au nicio bază legală”, a spus Constantinescu. În acest caz, instanța a rămas în pronunțare, urmând ca astăzi să dea un verdict. În altă ordine de idei, tot ieri, dar la Curtea de Apel Constanța, a avut loc procesul în care Constantinescu a dat în judecată Agenţia Naţională de Integritate, după ce inspectorii au anunţat că el „s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20.06.2008 - 23.03.2009, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de preşedinte al CJC, cât şi calitatea de reprezentant al judeţului în Adunarea Generală a Acţionarilor în cadrul unei societăţi“.

Taguri articol


12