Constantinescu, acuzat pentru că... i-a sprijinit pe tineri?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
I se impută cursurile plătite pentru formarea profesională

Constantinescu, acuzat pentru că... i-a sprijinit pe tineri?

Politică 03 Februarie 2016 / 17:43 1110 accesări
Președintele CJC, Nicușor Constantinescu: „Am încercat să le asigurăm o calificare tinerilor. Nu este vina mea că unii nu au absolvit cursurile”

Președintele CJC, Nicușor Constantinescu: „Am încercat să le asigurăm o calificare tinerilor. Nu este vina mea că unii nu au absolvit cursurile”

Nu există zi fără o ședință de judecată pentru președintele Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu. Marți, el a fost prezent la Curtea de Apel București, unde a fost programat un nou termen în dosarul privitor la campaniile de împăduriri desfășurate în județ. Miercuri, în schimb, Constantinescu a fost la Tribunalul Constanța, unde a avut loc o ședință de judecată în dosarul privind finanțările nerambursabile acordate de CJC pentru activitățile culturale și sportive. În timpul procesului, au fost audiați nouă martori, printre care se află fostul director financiar din cadrul CJC Felicia Tăicuțu și mai mulți tineri care au beneficiat de școlarizare gratuită prin programele de formare derulate de Consiliu atât în mediul rural, cât și în orașe. Este vorba despre opt persoane care s-au înscris la cursurile de conducere auto desfășurate în 2012 printr-un program european de calificare profesională gratuită a tinerilor. Amintim că, în acest caz, lui Constantinescu i se impută sumele de bani plătite pentru școlarizarea celor care nu au absolvit examenul de absolvire a cursurilor. Totuși, toți cei audiați au confirmat faptul că au beneficiat gratuit de școlarizare.

„Am încercat doar să le asigurăm o calificare tinerilor, ca să își poată câștiga pâinea cinstit. Dacă 15% dintre ei nu au luat examenul de absolvire nu este nici vina mea și nici a CJC. Datorită acestor programe de formare, foarte mulți tineri din județ au loc de muncă. Problema este că, de când DNA a început urmărirea penală împotriva mea, echipele sportive din județ nu mai înregistrează performanțe. Multe dintre ele s-au desființat. Nici festivalurile culturale nu s-au mai desfășurat. Practic, județul a avut și are mult de suferit”, a declarat președintele CJC, Nicușor Constantinescu.

Citește și:

Constantinescu, din nou în fața judecătorilor din București

Taguri articol


12