Constantinescu: „Audierea mea de astăzi e o răzbunare a procurorilor”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Chemat la DNA la o zi după ce a făcut plângere penală împotriva a cinci magistrați

Constantinescu: „Audierea mea de astăzi e o răzbunare a procurorilor”

Justiție 23 Septembrie 2016 / 09:31 4838 accesări

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța (CJC) Nicușor Constantinescu a fost adus vineri, 23 septembrie, la sediul DNA Constanța, pentru a i se aduce la cunoștință acuzațiile într-un nou dosar penal, în care este suspectat de abuz în serviciu. În mod ciudat, Constantinescu a fost adus în fața procurorilor anticorupție la doar o zi după ce a anunțat că a depus plângere penală împotriva procurorilor Andrei Bodean și Sorin Constantinescu (șeful DNA Constanța), precum și împotriva judecătorilor Iulia Cezara Suciu (de la Tribunalul Constanța), Dan Iulian Năstase și Andreea Ianca (ambii de la Curtea de Apel Constanța). Această coincidență stranie l-a determinat pe Constantinescu să considere că citarea sa la DNA este o răzbunare. „Probabil că audierea de astăzi este o răzbunare a faptului că am făcut plângeri penale împotriva procurorilor DNA Constanța Andrei Bodean și Sorin Constantinescu și a judecătorilor Iulia Cezara Suciu, Andreea Ianca și Dan Iulian Năstase, care au făcut abuz în serviciu, cercetare abuzivă și teroare. Drept urmare a plângerilor, mi s-a făcut un nou dosar penal, tot legat de ducerea la îndeplinire a hotărârilor CJC”, a declarat Constantinescu la intrarea în sediul DNA.

„DACĂ ERAM VASILE BLAGA, AȘ FI FOST MARTOR ÎN DOSAR. FIIND CONSTANTINESCU, SUNT DIRECT SUSPECT”

După aproximativ două ore, avocatul fostului președinte CJC, Marius Mocanu, cel care l-a însoțit pe Constantinescu pe parcursul procedurilor judiciare, a clarificat motivul pentru care acesta a fost chemat la DNA. „Este vorba despre un dosar mai vechi, din 2013, care vizează efectuarea unor lucrări de cadastru privitoare la drumurile județene și drumurile comunale din județul Constanța. Acuzațiile privesc presupuse plăți nelegale în ceea ce privește derularea acordului-cadru privind realizarea documentației cadastrale pentru aceste artere rutiere. Dosarul a fost instrumentat, la început, de structura centrală a DNA și trimis ulterior către Serviciul Teritorial Constanța. În această fază ni s-au adus la cunoștință acuzațiile, ni s-au comunicat rapoartele de constatare ce stau la baza acuzațiilor și urmează ca în următoarele săptămâni, după studierea dosarului, să formulăm o declarație în fața procurorului de caz. Din câte am apucat să văd, prejudiciul estimat este cuprins între 8 milioane și 10 milioane de lei. Sunt mai multe sume înscrise în rapoartele de constatare destul de ample, pe care urmează să le studiem, după care ne vom formula apărarea”, a explicat Mocanu. La rândul său, fostul președinte CJC a spus că este nevinovat și în acest caz, ca și în celelalte dosare în care este acuzat de abuz în serviciu. „Sunt nevinovat! Fără cadastru nu se pot lua bani europeni sau guvernamentali pentru reabilitarea drumurilor județene. Sunt acuzat de abuz în serviciu ca și în celelalte dosare. Cu siguranță, dacă eram Vasile Blaga, aș fi avut calitatea de martor. Dar, fiind Constantinescu, sunt suspect din start”, a declarat Constantinescu, la ieșirea din sediul DNA.

PLÂNGERE PENALĂ PE NUMELE A CINCI MAGISTRAȚI CONSTĂNȚENI

Amintim că Nicușor Constantinescu a anunțat, în seara de joi, 22 septembrie, că a înaintat o plângere penală către procurorul general al Parchetului de la lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Augustin Lazăr. Plângerea îi vizează pe procurorii Sorin Constantinescu și Andrei Bodean, de la DNA Constanța, care au instrumentat dosarul CMZ, precum și pe magistrații Iulia Cezara Suciu (de la Tribunalul Constanța), Dan Iulian Năstase și Andreea Ianca (ambii de la Curtea de Apel Constanța), care au judecat dosarul în primă instanță și apel. Pe cei cinci, Nicușor Constantinescu i-a acuzat de represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, supunerea la rele tratamente, tortură, şi abuz în serviciu. În dosarul CMZ, fostul preşedinte al CJC a fost învinuit că a încercat să restrângă abuziv spațiul destinat activității CMZ din clădirea de pe str. Mircea cel Bătrân nr. 106, în baza a două hotărâri emise de CJC în 2009 și 2012. De asemenea, Constantinescu a fost acuzat că ar fi solicitat SC RAJA SA rezilierea unilaterală a contractului de furnizare a apei către CMZ și nu ar fi plătit o factură telefonică de 4.000 de lei. În apărarea sa, Constantinescu a arătat că nu a făcut niciodată presiuni pentru rezilierea contractului de furnizare a apei, iar factura telefonică despre care procurorii spun că nu a plătit-o nu i-a fost prezentată niciodată de către reprezentanții CMZ. Totuși, argumentele sale nu au fost ascultate de judecători, iar Nicușor Constantinescu a fost condamnat, definitiv, la cinci ani de închisoare cu executare. Odată cu plângerea, Constantinescu a trimis către constănțeni o scrisoare deschisă, pe care o redăm mai jos.

Scrisoare deschisă

După 4 (luni) de închisoare la Penitenciarul Poarta Albă, după ce am fost (re)arestat ''preventiv'' din Spitalul Judeţean Constanţa şi condamnat la 5 cinci ani de puşcărie, cu executare, pentru iniţierea și ducerea la îndeplinire a 2 hotărâri de Consiliu Judeţean Constanţa, privind Centrul Militar Zonal, după ce mi-au interzis din 19 februarie 2015 să exercit MANDATUL de Preşedinte al CJ Constanţa, împiedicându-mă să mai candidez la această funcţie pentru care dumneavoastră, sutele de constănţeni, m-ați ales prin vot, de 3 (trei) ori din ''4 în 4 ani'' uninominal, timp de 12 ani (2004 - 2016), DNA Constanţa recidivează!

Continuă seria ABUZURILOR PENALE şi POLITICE la adresa mea şi a dumneavoastră, electorii mei constănţeni, ca RĂZBUNARE pentru că am semnat, din nou, noi Plângeri penale, Memorii, Petiţii împotriva ''magistraţilor, procurori DNA Constanţa şi judecători'' - Pr. DNA Bodean Andrei, Preşedinte DNA Constanţa, Sorin Constantinescu, judecătorul Suciu Iulia Cezara, Lucian Lică - Tribunalul Constanţa, purtător de cuvânt, respectiv Judecător Năstase Dan Iulian şi de la Curtea de Apel Constanţa, promovat Şeful Secţiei Penale la preluarea Recursului meu în Dosarul CMZ, celebrul judecător dat afară de CSM din Magistratură pentru favorizarea infractorului, când era Şeful Parchetului la Tribunalul Braşov în 2009!!!

În 21 septembrie 2016, am fost citat de urgență, de aceiaşi procurori DNA Constanţa pe care i-am reclamat, să fiu adus sub escortă la DNA Constanţa pe 3 septembrie 2016, ora 9 a.m., fiind cercetat de urgenţă, într-un nou Dosar Penal în calitatea de suspect într-un Nou Dosar 209/P; 2013 pentru abuz în serviciu!!!

Plângerile penale, Memoriile şi Reclamaţiile făcute de mine împotriva magistraţilor constănţeni pentru cercetare abuzivă, ''represiune NEDREAPTĂ, ABUZURI ÎN SERVICIU, tortură fizică şi psihică, Încălcarea Drepturilor şi LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE ale Omului, inclusiv a LIBERTĂŢII mele, repetat în ultimii 2 (doi) ani, au generat fabricarea unui NOU DOSAR PENAL POLITIC ABUZIV cu aceleaşi aşa-zise ''infracţiuni'', iniţierea şi ducerea la îndeplinire a Hotărârilor de Consiliu Judeţean Constanţa!!!

Aceste Legi Judeţene, aceste Hotărâri de Consiliu Judeţean sunt Programele economice - sociale ale Judeţului Constanţa pentru care m-aţi votat ca Preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Aşa funcţionează DEMOCRAŢIA în lume, inclusiv în Uniunea Europeană, respectiv în SUA.

Aceste Hotărâri de Consiliu Judeţean, majoritatea legale şi în vigoare şi astăzi, pot fi CONTESTATE de orice cetăţean, la Instanţa civilă de Contencios Administrativ, ca orice ACT contestabil (inclusiv procesele verbale la Poliţia Circulaţiei) dacă cetăţenii le consideră nelegale sau dacă consideră că le afectează interesele şi drepturile acestora! Prefectul Judeţului dă aviz de legalitate sau le contestă la aceeaşi instanţă de Contencios Administrativ.

La o medie de 50 de Hotărâri de Consiliu Judeţean pe lună, respectiv 600 (şase sute) pe AN, în 11 (unsprezece) ani înseamnă o sumă de aproximativ 6.600 (şase mii şase sute) de Hotărâri de Consiliu Judeţean!!!

Recunosc public, eu le-am iniţiat pe majoritatea! Majoritatea Democratică a consilierilor judeţeni, votaţi de dumneavoastră, le-a aprobat prin VOT! Şi cu C.N.D. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa le-am dus la îndeplinire.

Şi pe cele privind reabilitarea a peste 500 de şcoli, grădiniţe şi licee în mediul rural. Şi pe cele privind reabilitarea celor peste 200 de cămine culturale (ruinate acum 12 ani), respectiv dispensare medicale şi pe cele privind reabilitarea a peste 1.600 de drumuri judeţene şi comunale şi pe cele privind pietruirea ULIŢELOR de pământ şi pe cele privind dotarea cu Calculatoare şi Laboratoare informatice în şcolile rurale, programele anuale de acordare a rechizitelor copiilor, a cadourilor etc. Şi pe cele privind reabilitarea infrastructurii Judeţului Constanţa, inclusiv apă-canalizare, achiziţionarea, pe fonduri U.E., a zeci de ambulanţe tip incendii, a şenilatelor pentru viscol, a maşinilor pentru descarcerare şi incendii, reabilitarea Spitalului Judeţean Constanţa în procent de 70% şi aducerea de Doctori și echipamente moderne medicale etc. Tot eu am reabilitat Policlinica 2 integral în Municipiul Constanţa, Delfinariul mărindu-l de la 400 de locuri la 1.350 de locuri.

Trebuie să recunosc că tot eu, ştiind că singurul delfin, Marc, va muri, am achiziţionat delfinii actuali, Ni-Ni și Chen-Chen, din China, bucurând zeci de mii de copii români. Tot eu am adus zeci de mii de copii de români de peste Prut să vadă Marea Neagră în tabere, inclusiv pe copii români din Harghita și Covasna.

Recunosc, aşa cum se menţionează în rechizitoriul CMZ şi în condamnarea mea la 5 ani de închisoare, că tot prin hotărâri de Consiliu Județean Constanţa am dat bani unor copii constănţeni bolnavi de cancer, leucemii şi alte boli incurabile în România.

Sute de adulţi constănţeni au primit tot prin hotărâri de Consiliu Judeţean Constanţa, după analize socio-medicale, fiecărui caz, bani pentru a se putea trata în România, inclusiv la Spitalul Anadolu, în Turcia. Nu ştiu cine poate evalua cât costă viaţa copiilor şi adulţilor salvaţi. Nici nu știu câţi s-au putut salva, 50%, 40%, 60%. Important e că nu regret că am făcut ce este omenește posibil!

Recunosc public că, dacă ar fi să o iau de la cap, începând din 2004, aş proceda IDENTIC! Pentru că acesta este rolul şi menirea în democraţie a unui ALES prin vot dat de constănţeni! Numai dumneavoastră, constănţenii, din 4 (patru) în 4 ani, sancţionaţi demagogia şi promisiunile mincinoase ale unor politicieni! Nu Procurori DNA, numiţi politic, aleşi de nimeni, nu se pot substitui electoratului şi nici restul Magistraţilor judecători şantajaţi şi niciunul din dosarele Politice Poliție DNA.

Şi acum comunicatele şi Memorandumul Asociaţiei Magistraţilor din România nu fac decât să confirme gravele abuzuri şi derapaje antidemocratice ce se produc în România în ultimii 2 ani. Inclusiv în ceea ce ne priveşte şi vă priveşte în Județul Constanţa.

Programele Guvernamentale nu există, Proiectele Consiliului Judeţean Constanţa nu există, nimeni nu semnează nimic, tuturor le este frică! O frică viscerală de cătușe, de închisoare, de telefoane, de Poliţia Politica DNA, de SRI.

Pentru 2015 - 2020, pentru accesarea de fonduri UE, pentru Judeţul Constanţa şi pentru România nu s-a accesat nimic. Niciun Proiect, niciun euro, nimic, zero proiecte, zero finanţări. Pentru că actualul Consiliu Judeţean Constanţa 2016 - 2020 nu votează prin Hotărâri de Consiliu Judeţean Constanţa nicio Hotărâre pentru fonduri UE! De frica a ceea ce mi s-a întâmplat abuziv mie. Niciun funcţionar de la Consiliul Judeţean Constanţa sau de la Consiliul Municipal Constanţa.

Sute de milioane de euro a pierdut Judeţul Constanţa din 2015 până acum, în septembrie 2016! Miliarde de euro a pierdut România, de fapt am pierdut noi toţi dreptul la un trai mai bun, la o sănătate mai bună, dreptul la o speranţă şi încrederea dintre noi.

În ceea ce mă priveşte, continui să lupt din respect pentru dumneavoastră şi familia mea.

Eu încă am onoare şi cred în Dumnezeu.

Nicuşor Daniel Constantinescu

Citește și:

Fostul preşedinte CJC: plângere penală împotriva a cinci magistraţi constănţeni!



12