OCALE DIFERITE Președintele ales al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a remis ieri sesizări către instituțiile abilitate ale statului și către Ambasada SUA la București, în care solicită desființarea abuzurilor la care este supus în sistemul de justiție din România. El a recurs la acest gest după ce a primit motivările emise pentru două decizii de instanță radical diferite, în adoptarea cărora s-a ținut cont de aceleași documente și care vizează aceeași persoană. Pe fondul articolelor ample publicate în edițiile anterioare ale „Telegraf“ pe aceste teme, nu mai prezentăm cele două dosare deschise pe numele lui Constantinescu, în care până acum nu s-a judecat nimic pe fond pentru că instanțele au fost blocate în a decide dacă Nicușor Constantinescu poate fi judecat în libertate sau trebuie arestat preventiv. În general, măsurile restrictive în ce privește libertatea sunt adoptate de instanță în cazul persoanelor care reprezintă pericol public sau dacă există suspiciunea că persoana cercetată ar putea influența martorii sau părțile în dosar. În cazul de față, măsura a fost solicitată de procurorii DNA pe fondul unor suspiciuni de neînțeles legate de... autenticitatea unor documente medicale apostilate și certificate de Departamentul de Stat al SUA, documente care atestă faptul că Nicușor Constantinescu nu este transportabil în România. În susținerea demersului lor prin care urmăresc aducerea în țară a lui Constantinescu, procurorii au invocat până și un filmuleț postat pe net care l-ar înfățișa pe președintele CJC fumând o țigară la New York, filmuleț care, spun reprezentanții DNA, ar dovedi - în pofida documentelor medicale autentice - că Nicușor Constantinescu nu este chiar așa de bolnav.
FILMULEȚ DE INTERNAUT, LA RANG DE DOCUMENT CU VALOARE JURIDICĂ În unul dintre dosare, instanța a vizionat filmulețul, a ascultat pledoaria procurorilor, a admis proba la dosar, a cântărit-o alături de documentele medicale originale care atestă că președintele CJC nu poate fi transportat în România întrucât i-ar fi pusă în pericol viața prin anularea progreselor făcute în lupta cu cancerul de prostată și a decis că Nicușor Constantinescu poate fi judecat în libertate. Și acum vine bomba. În celălalt dosar, o altă instanță din aceeași țară - România - a decis că Nicușor Constantinescu trebuie arestat. Într-o declarație de presă, președintele ales al CJC a criticat faptul că din motivația instanței privind decizia de arestare preventivă lipsește cu desăvârșire tocmai temeiul în baza căruia a fost dispusă măsura restrictivă. Adică filmulețul nu a fost reținut ca probă la dosar!
DECLARAȚIA LUI CONSTANTINESCU "Motivația deciziei emiterii mandatului de arestare preventivă, de către judecătoarea Raluca Moroșanu, în data de 7 august, nu se află în dosarul cauzei, nici măcar la capitolul probe depuse de către DNA împotriva mea. Motivația “ZDROBITOARE” o reprezintă afirmația “VERBALĂ” a procurorului DNA privind existența unui filmuleț de 10 secunde “ÎN MEDIUL VIRTUAL”. Ceea ce urmează este mai presus de orice imaginație! “AȘA-ZISA PROBĂ”, invocată verbal de către procurorii DNA și nedepusă la dosarul judecării mandatului de arestare preventivă, a fost, anterior, declarată inadmisibilă, în data de 1 august 2014, de către judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran, care a vizionat de față cu procurorii DNA și apărătorii mei, declarând proba depusă la dosar ca fiind inadmisibilă, adică nelegală. (...) În fapt, marea păcăleală a DNA o reprezintă inducerea în eroare a opiniei publice, prin deschiderea mai multor acțiuni pentru instituirea de măsuri preventive diferite împotriva mea, judecate la date și de complete diferite, cu toate că este vorba despre un singur om, Nicușor CONSTANTINESCU, și o singură boală, cancerul de prostată, de care sufăr, ironia sorții făcând să fiu bolnav într-un dosar și sănătos în altul, ambele judecate la aceeași instanță, Curtea de Apel București", spune Constantinescu.
Pe pagina de internet a „Telegraf“ puteți citi atât textul integral al declarației de presă semnate de Nicușor Constantinescu, dar și un comunicat de presă semnat de avocatul președintelui ales al CJC, Cătălin Dancu.
Declarație de presă
"Balonul DNA, mandatul de arestare preventivă emis împotriva mea, Nicușor CONSTANTINESCU, președinte ales al Consiliului Județean Constanța, s-a spart și dezumflat marți, 27 august 2014!!!
Întârziată, tergiversată și ascunsă opiniei publice, “MOTIVAȚIA EMITERII MANDATULUI A DEVENIT PUBLICĂ”.
Motivația deciziei emiterii mandatului de arestare preventivă de către judecătoarea Raluca MOROȘANU, în data de 7 august, nu se află în dosarul cauzei, nici măcar la capitolul probe depuse de către DNA împotriva mea.
Motivația “ZDROBITOARE” o reprezintă afirmația “VERBALĂ” a procurorului DNA privind existența unui filmuleț de 10 secunde “ÎN MEDIUL VIRTUAL”.
Ceea ce urmează este mai presus de orice imaginație! “AȘA-ZISA PROBĂ”, invocată verbal de către procurorii DNA și nedepusă la dosarul judecării mandatului de arestare preventivă, a fost, anterior, declarată inadmisibilă, în data de 1 august 2014, de către judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran, care a vizionat de față cu procurorii DNA și apărătorii mei, declarând proba depusă la dosar ca fiind inadmisibilă, adică nelegală.
În baza documentelor medicale, depuse în original, la Curtea de Apel București, de către apărătorii mei, documente medicale traduse și legalizate la notariat și contrasemnate de către Departamentul de Stat al SUA, conform Convenției de la Haga din 1961, privind reciprocitatea documentelor oficiale dintre SUA și România, documente medicale ce confirmă diagnosticul meu de cancer de prostată, complicațiile post-operatorii și etapele medicale parcurse pentru tratarea afecțiunilor de care sufăr, în spitalele din SUA, precum și imposibilitatea temporară de a reveni în România, în baza tuturor acestor argumente legale de necontestat, judecătorul, Corneliu Bogdan Ion Tudoran, a decis definitiv și irevocabil, în data de 1 august 2014, ridicarea controlului judiciar împotriva mea, eu nemaiavând nicio obligație legală vis-à-vis de condiționările impuse de măsurile preventive anterioare.
Controlul judiciar, care în opinia DNA ar fi fost încălcat de mine, prin neîntoarcerea în România, argument ce stă la baza cererii emiterii mandatului de arestare preventivă, NU MAI EXISTĂ ÎN MOMENTUL APROBĂRII ACESTUIA, în mod logic neputându-se emite un mandat de arestare preventivă, pentru încălcarea unui control judiciar anulat anterior, definitiv de judecătorul Corneliu Bogdan Ion Tudoran, în data de 1 august 2014, la Curtea de Apel București.
Singura motivație, așa-zisa probă menționată “VERBAL”, nelegal invocată de către DNA și asumată de către judecătoarea Raluca MOROȘANU, este reprezentată de câteva imagini trunchiate, nedatate, realizate de un autor necunoscut, care mă prezintă pe mine stând pe o bancă și apoi parcurgând cu greu câțiva pași, spre o mașină.
În contraponderea acestei afirmații a DNA, la dosarul emiterii mandatului de arestare preventivă, de către judecătoarea Raluca MOROȘANU, sunt depuse aceleași documente medicale, considerate ca fiind valabile, în dosarul anterior, din 1 august 2014, judecat la aceeași instanță, dar ignorate voluntar în data de 7 august, șase zile mai târziu, de către judecătoare. Mai mult, aceasta și-a permis, fără a avea vreo competență profesională, să interpreteze, în motivație, documentele medicale depuse la instanță, fără a dispune măcar o expertiză medicală a specialiștilor români, oncologi și urologi, cei care în luna februarie, la cererea DNA, mi-au confirmat diagnosticul de cancer de prostată și în baza cărora mi-a fost admisă de către DNA deplasarea în SUA, ca unică șansă de tratare și supraviețuire. Cu alte cuvinte, documentele medicale apostilate în SUA sunt false, în opinia acelorași procurori DNA și a judecătoarei Raluca MOROȘANU, aceștia sfidând prevederile Convenției de la Haga din 1961, precum și competența prestigioșilor medici americani care mă tratează, în vreme ce au acordat valoare juridică unui filmuleț postat pe internet de către o persoană anonimă.
În fapt, marea păcăleală a DNA o reprezintă inducerea în eroare a opiniei publice, prin deschiderea mai multor acțiuni pentru instituirea de măsuri preventive diferite împotriva mea, judecate la date și de complete diferite, cu toate că este vorba despre un singur om, Nicușor CONSTANTINESCU, și o singură boală, cancerul de prostată, de care sufăr, ironia sorții făcând să fiu bolnav într-un dosar și sănătos în altul, ambele judecate la aceeași instanță, Curtea de Apel București.
Din respect pentru cetățenii români, constănțeni și dobrogeni, vă anunț că am informat instituțiile publice abilitate, din România, despre aceste grave abuzuri, precum și Ambasada SUA din București, respectiv Departamentul de Stat al SUA, solicitând desființarea deciziilor abuzive luate împotriva mea.
Sper că Justiția din România va face în cele din urmă dreptate, definitiv și irevocabil, în cazul meu, cetățean al statului român și președinte ales pentru a III-a oară al CJ Constanța. Solicit acest lucru pe baza probelor și dovezilor concrete existente la dosar, în detrimentul unor speculații apărute în referatele procurorilor DNA.
Vă reamintesc că dosarul pentru care am fost reținut în primăvară și imediat eliberat în două instanțe, pentru lipsă de probe, a fost trimis în instanță pe data de 24 aprilie 2014, rechizitoriul care stă la baza dosarului neconținând nici o probă nouă, apărută după data de 7 aprilie 2014, când am plecat legal, cu acordul DNA, în SUA. Până acum, instanța sesizată nu a dispus nici un termen pentru judecata pe fond, prin urmare, eu nu m-am sustras în nici un moment de la procesul judiciar în dosarul meu". Nicușor CONSTANTINESCU
COMUNICAT DE PRESĂ
"În calitatea mea de avocat ales al domnului Nicușor Constantinescu, înțeleg să prezint următorul punct de vedere al apărării pentru corecta informare a opiniei publice, în raport de ultimele acțiuni ale DNA Structura Centrală în cauzele penale care îl privesc pe acesta, după cum urmează. Am asistat în ultima perioadă la o serie de acțiuni și cereri pe care anumiți procurori din cadrul DNA le-au solicitat instanțelor judecătorești față de domnul Nicușor Constantinescu, toate concentrate pe direcția emiterii unui mandat de arestare a acestuia, cu scopul nedeclarat, dar vizibil, de a începe judecata pe fondul procesului cu acesta în stare de arest. Asistăm la o acțiune deliberată de hărțuire, în spatele căreia interese care nu au de a face cu Justiția ating uneori cote penibile și care, în opinia apărării, afectează grav imaginea unei Justiții corecte, independente, imparțiale și a existenței unui veritabil stat de drept. Pentru a clarifica cele afirmate, precizăm doar faptul că, nu în puține situații, procurori DNA pun la îndoială veridicitatea și autenticitatea documentelor oficiale sosite din SUA. Fie că vorbim de documente medicale emise de specialiști ai unor instituții abilitate, fie că vorbim de contestarea documentelor apostilate în conformitate cu convenția de la Haga și supralegalizate de către autoritățile judiciare americane competente și care în mod evident nu își permit să dea valoare unor înscrisuri medicale fără ca acestea să fie reale. Cu toate acestea, în mod surprinzător, deși nu puțini judecători s-au pronunțat în mod corect și legal asupra legalității plecării și șederii în SUA a domnului Nicușor Constantinescu, constatăm că, în minoritate, alți judecători, interpretând într-o manieră cu totul eronată aceleași probe și documente sosite din SUA, înțeleg să dea curs solicitării emiterii unui mandat de arestare, ducând în ridicol munca celorlalți colegi judecători și, totodată, jignind autoritățile americane în raport de documentele depuse, pe care le consideră conforme motivării lor neverosimile și neconforme cu realitatea. Cu toate eforturile sincere de bună-credință ale apărării și ale domnului Nicușor Constantinescu în a dovedi în conformitate cu legea situația reală existentă, anumiți procurori din DNA și anumiți judecători, prin cererile solicitate și soluțiile adoptate, aduc o gravă atingere bunei desfășurări a actului de justiție din România. Solicităm în mod public Inspecției Judiciare a CSM să întreprindă o anchetă de urgență asupra modului în care se desfășoară actul de justiție ce îl privește pe domnul Nicușor Constantinescu și să se ia măsurile cele mai ferme, respectiv acolo unde se constată încălcarea cu rea-credință a atribuțiilor de serviciu a acelor implicați să se ia măsuri pentru ca acestea să înceteze și să nu se mai repete. Solicităm ministrului Justiției să întreprindă în colaborare cu CSM o verificare a modului în care unii judecători români în mod cu totul bizar, încălcând spiritul tratatului semnat între România și SUA în materie penală, pun la îndoială credibilitatea autorităților americane ce au depus documentele în apărare ce îl privesc pe domnul Nicușor Constantinescu. Este inadmisibil ca instituția DNA, ce a fost felicitată tocmai de către Ambasada Statelor Unite la București pentru obținerea rezultatelor sale în lupta împotriva corupției din România, să fie umbrită de activitatea anumitor procurori de maniera celor care sunt interesați cu atâta preocupare de arestarea domnului Nicușor Constantinescu, încât își permit să facă inclusiv aprecieri medicale asupra unor diagnostice puse de specialiști redutabili și uitând că legalitatea și legitimitatea părăsirii teritoriului României au fost acordate însăși de instituția DNA. Informăm prin acest comunicat de presă, de asemenea, opinia publică și autoritățile din România că am sesizat Departamentul de Stat al Statelor Unite, biroul procurorului general al Statelor Unite, cât și Ambasada Statelor Unite la București de toate încălcările și abuzurile săvârșite, cât și despre atitudinea minoritară a unor judecători care își uită statutul independent și imparțial și care, în pofida tuturor probelor existente la dosar, pronunță soluții contradictorii inacceptabile în exercitarea cu bună-credință a actului de justiție. Așteptăm astfel ca toate instituțiile ce urmăresc buna aplicare a actului de justiție să își facă datoria și exprimăm prin această cale respectul total și profesional față de toți procurorii și judecătorii care chemați să analizeze situația domnului Nicușor Constantinescu au înțeles să valorifice și să evalueze în mod corect și profesionist probele existente la dosar". Cătălin DANCU