Constantinescu: "Vreau să pot să renunț la tratament, să mă urc în avion și să vin în România"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Constantinescu: "Vreau să pot să renunț la tratament, să mă urc în avion și să vin în România"

Administrație 25 Septembrie 2014 / 16:47 144 accesări

Președintele suspendat al Consiliului Județean Constanța (CJC), Nicușor Constantinescu, a acordat un interviu în exclusivitate jurnalistului Victor Ciutacu, de pe patul spitalului din New York, unde beneficiază de tratament ambulatoriu pentru cancer la prostată. Constantinescu a spus că deciziile privind arestarea sa preventivă reprezintă abuzuri ale judecătorilor, făcute în urma unor presiuni politice de la cel mai înalt nivel. Nicușor Constantinescu a invocat faptul că autoritățile române nu aveau dreptul să respingă documentele emise de medicii din Statele Unite care certifică starea sa de sănătate, România fiind semnatară a Convenției de la Haga. Constantinescu a mai spus că tot ce i se întâmplă în justiție este o dovadă a faptului că președintele Traian Băsescu, aflat pe ultima sută de metri a mandatului la conducerea țării, caută să se răzbune pe adversarii săi și chiar să îi extermine pe aceștia din punct de vedere politic. Nicușor Constantinescu, a cărui viză de ședere în Statele Unite expiră pe 8 octombrie, a declarat în timpul interviului că se află în tratament ambulatoriu. Constantinescu a vrut să spulbere astfel toate speculațiile apărute în presă cum că ar sta în Statele Unite doar pentru a se sustrage răspunderii juridice. Medicul care îl tratează pe Constantinescu a declarat că îl va mai spune pe acesta unei ultime intervenții chirurgicale săptămâna viitoare. Medicul a mai spus că nu își poate asuma răspunderea de a-l lăsa pe pacientul său să revină în România în stadiul în care se află, mai ales că nu s-a reușit încă eliminarea infecției pe care Constantinescu o are în organism. "Sper să pot să renunț singur, pe semnătură, la tratamentul radioactiv și să mă urc în avion și să vin să le spun „luați-mă, legați-mă!”", a mai spus Nicușor Constantinescu, în exclusiviate, pentru România TV.



12