Odată cu intrarea în vigoare a conceptului de “Constatare amiabilă de accident”, riscul de a rămîne fără permis de conducere în urma unui accident soldat doar cu avarii dispare! Potrivit dispoziţiilor Ordinului nr. 21 din 18 decembrie 2008 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), începînd cu data de 1 iulie 2009, intră în vigoare normele privind utilizarea formularului “Constatare amiabilă de accident”, care poate fi utilizat doar în anumite condiţii. Practic, accidentele uşoare vor putea fi soluţionate fără constatarea poliţiei. Pe de o parte, bugetul de muncă pentru poliţiştii de la birourile de accidente uşoare va fi diminuat, pe de altă parte, cei care vor avea de cîştigat cel mai mult sînt şoferii. Asta pentru că, în lipsa prezenţei poliţiştilor, neacordarea de prioritate şi celelalte contravenţii, pentru care se suspendă dreptul de a conduce, nu vor mai fi aplicate. De asemenea, nici consumul de alcool nu va putea fi sancţionat atît timp cît şoferii implicaţi cad de acord să completeze formularul “Constatare amiabilă de accident” şi să se prezinte la asigurator. Condiţiile în care formularul “Constatare amiabilă de accident” poate fi aplicat sînt: dacă din accident au rezultat numai pagube materiale, dacă au fost implicate numai două vehicule, dacă nu se creează pagube materiale altei persoane decît celor doi conducători de vehicule implicaţi în accident şi există acordul de voinţă al celor doi conducători auto, exprimat prin semnarea formularului. Acest formular poate fi obţinut de la sediile asigurătorilor, putînd fi utilizat indiferent de locul producerii accidentului, pe teritoriul României. Completarea şi semnarea formularului „Constatare amiabilă de accident” nu reprezintă o recunoaştere a răspunderii conducătorilor de vehicule, ci un cumul de elemente ce contribuie la soluţionarea dosarelor de daună. În situaţia în care unul dintre vehicule este staţionat sau parcat, formularul poate fi completat şi de către proprietarul sau utilizatorul acestuia. Conducătorul auto care are pretenţii de despăgubire se va adresa socieţii la care este asigurat celălalt conducător auto depunînd formularul la orice reprezentanţă a societăţii din domeniul asigurărilor. Odată cu depunerea formularului se eliberează şi documentul de introducere în reparaţie a vehiculului. Potrivit dispoziţiilor Ordinului 20/2008 al Comisiei pentru Supravegherea Asigurărilor, asiguratul este obligat să informeze imediat societatea de asigurare autorizată, despre producerea accidentului de circulaţie.