INTERPRETĂRI ALE CONSTITUŢIEI ÎN “MANIERA BOC” Deputatul PNL Horea Uioreanu este de părere că “profesorul de drept neconstituţional, Emil Boc, insistă să ne demonstreze că statul de drept nu mai există”. În opinia deputatului liberal, prin afirmaţiile făcute referitor la modalitatea de înfiinţare a unui nou minister şi de numire a unui nou ministru, “premierul calcă în picioare Constituţia şi demonstrează că a jurat strâmb atunci când a fost învestit în funcţie. Uioreanu spune că explicaţiile potrivit cărora “nu e vorba de un nou Guvern… completăm actuala structură a Guvernului cu un nou minister” sunt doar interpretări ale legii fundamentale “în deosebit de originala manieră Boc”: “Alineatul 3 al articolului 85 din Constituţie stipulează clar faptul că la schimbarea structurii Guvernului este nevoie de aprobarea Parlamentului. Prin urmare, fie premierul nu a avut vreme să-şi recitească notiţele din facultate (nu vreau să-mi imaginez cum trata această problemă ca profesor!), fie şi-a imaginat că parlamentarii vor înghiţi argumentele sale şi că aceştia sunt la fel de “experţi” ca el”.
E NEVOIE DE UN VOT DE ÎNVESTITURĂ Ca atare, liberalul îşi face “datoria de onoare” de a-l informa pe profesorul de drept neconstituţional despre faptul că în Constituţia României nu există conceptul de “completare” a Guvernului cu un nou minister. În consecinţă, premierul “este obligat de Constituţie să se prezinte în faţa Legislativului şi să ceară un nou vot de învestitură”. El spune că refuzul de a veni în faţa Parlamentului este o dovadă a faptului că premierul nu respectă Constituţia, “pe care o interpretează după bunul plac sau după cum i se dictează de la Cotroceni. Că doar nu i-o fi frică de faptul că, sătui de incompetenţa şi slugărnicia sa, colegii săi de partid ar putea să încalce ordinele şi să descopere că au conştiinţă. Caz în care ar trebui să se mute de la Palatul Victoria”.