„Constituţia zonelor protejate”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Constituţia zonelor protejate”

Justiție 15 Iulie 2008 / 00:00 505 accesări

Asociaţia pentru Conservarea Ariilor Protejate Bio-Cultural (APCAPBC) şi Petrom demarează proiectul „Constituţia zonelor protejate”. Iniţiativa beneficiază de sprijinul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile (MMDD) şi are ca scop adoptarea, la finalul proiectului a unui act normativ care să conţină principalele concluzii obţinute împreună cu partenerii selectaţi pentru a participa la proiect. În principiu, constituţia se doreşte a fi un act normativ, care să cuprindă reguli generale pentru administrarea şi vizitarea ariilor protejate. Un astfel de document nu există, în prezent, în România. „Constituţia” generată în baza proiectului va cuprinde, pe de-o parte, un ghid de conduită ecologică, denumit „decalog”, care se va adresa marelui public şi, pe de altă parte, un set de informaţii şi recomandări pentru un management sănătos al acestor spaţii. „Constituţia zonelor protejate” va fi redactată de APCAPBC, în baza propunerilor venite din partea organizaţiilor neguvernamentale de mediu partenere în proiect, care se ocupă de rezervaţiile şi parcurile naturale din ţara noastră. Documentul va fi înaintat MMDD, spre adoptare. Proiectul durează aproximativ trei luni, timp în care APCAPBC şi partenerii selectaţi vor colabora strîns pentru elaborarea regulilor care ar urma să dea conţinut „Constituţiei zonelor protejate”. Activitatea de redactare va fi dublată de o campanie susţinută, online şi offline, de strîngere de semnături pentru susţinerea proiectului, campanie ce care va avea ca moment culminant „Tîrgul de mediu” care se va desfăşura în perioada 14-16 august, în Vama Veche, în contextul festivalului Stufstock. La acest tîrg vor fi invitate organizaţiile partenere pentru a-şi expune activitatea la standuri dedicate şi se vor desfăşura activităţi de informare a publicului cu privire la problemele parcurilor naţionale, ale rezervaţiilor naturale de orice fel şi, respectiv, la soluţii pentru protejarea lor. În perioada de consultare publică obligatorie pentru un proiect de act normativ, APCAPBC şi Petrom vor prezenta mai multe materiale de presă în care se vor prezenta studii de caz relevante pentru vulnerabilitatea zonelor protejate faţă de agresiuni provenite dinspre un public neinformat sau iresponsabil. Mona Nicolici, CSR Communication Manager a declarat: „Colaborarea dintre Petrom şi organizatorii concertului Stufstock a început în 2007. Ne implicăm şi susţinem un astfel de proiect pentru că vrem să schimbăm atitudinea oamenilor şi a autorităţilor privind ariile protejate. Avem cele mai frumoase parcuri naţionale şi nu ţinem cont de ele, în timp ce alţii protejează puţinul pe care îl au. Este momentul să renunţăm la pledoarii şi să trecem la acţiuni concrete, de protejare a rezervaţiilor şi a parcurilor naţionale din România”.

Taguri articol


12