Construcţia unui bloc - posibilă; Colaborarea cu ENEL...

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Hârşova

Construcţia unui bloc - posibilă; Colaborarea cu ENEL...

Administrație 31 Iulie 2012 / 00:00 655 accesări

INVESTIŢIE SOCIALĂ La sfârşitul anului 2011, Primăria oraşului Hârşova finalizase lucrările de construcţie a unui bloc de 48 de locuinţe sociale. Au trecut mai bine de şase luni şi nimeni nu s-a mutat în locuinţe, chiar dacă anchetele sociale pentru repartizarea spaţiilor locative fuseseră finalizate de către reprezentanţii Primăriei. „În ceea ce priveşte dosarele pentru locuinţele sociale a fost mult mai greu, pentru că fiecare caz social care a ajuns la Primărie a fost analizat până la ultimul detaliu. Am dorit ca locuinţele sociale să ajungă la cei care au cu adevărat nevoie de un acoperiş deasupra capului. Noi speram că le-am făcut un cadou frumos beneficiarilor acestor locuinţe”, a declarat primarul oraşului Hârşova, Tudor Nădrag. În cele din urmă s-a dovedit că nu construirea blocului sau analiza dosarelor sociale a fost cea mai dificilă, ci conectarea la reţeaua de energie electrică. Eforturile financiare pentru finalizarea acestui proiect au fost destul de mari, Primăria Hârşova primind ajutor atât de la Guvern, cât şi de la Consiliul Judeţean Constanţa. Din păcate, blocul de locuinţe sociale nu a fost încă dat în folosinţă pentru că nu este racordat la reţeaua de energie electrică. \"Am solicitat încă din decembrie 2011 ca blocul de locuinţe sociale să fie branşat la reţeaua de energie electrică. Cei de la ENEL mi-au comunicat, după patru luni, că nu pot conecta blocul la reţea decât după o investiţie de alte milioane de lei pentru montarea unui transformator. Nu a fost pentru prima oară când cei de la ENEL ne-au făcut probleme, locuinţele ANL lovindu-se de aceleaşi dificultăţi”, a spus primarul.

RACORDARE LA ENERGIE ELECTRICĂ A urmat o serie de corespondenţe cu reprezentanţii ENEL care, în cele din urmă, au înţeles că trebuie să vină şi ei în ajutorul comunităţii. ”Cei de la ENEL au spus că vor încerca conectarea la o altă reţea de energie electrică până când va fi pusă în funcţiune staţia de transformare care să preia blocul social. Problema este că, prin conectarea locuinţelor sociale la reţeaua existentă, se va suprasolicita reţeaua şi vor apărea probleme. Reprezentanţii ENEL s-au arătat dispuşi să ne sprijine cu o parte din investiţie. Vom completa şi noi de la bugetul local, dar vom primi şi bani de la Consiliul Judeţean Constanţa pentru această investiţie. Ca de fiecare dată conducerea CJC ne-a venit în ajutor şi astfel vom putea da în folosinţă cele 48 de locuinţe sociale”, a afirmat primarul. Reprezentanţii ENEL au declarat că Enel Distribuţie Dobrogea – UO MT/JT Năvodari a emis avizul tehnic de racordare a blocului de locuinţe sociale din Hârşova la data de 13.04.2012, pentru o putere de 90 kW/97,8 KVA. „Soluţia adoptată pentru racordarea şi alimentarea celui de-al treilea bloc este de interceptare a unui cablu existent, realizat pentru alimentarea primelor 2 blocuri sociale, montarea a 3 casete stradale, câte una în faţa fiecărei scări de bloc, precum şi a firidelor de distribuţie şi contorizare pe palier. Conform legislaţiei în vigoare, realizarea lucrării revine solicitantului avizului, autoritatea contractantă (Primăria Hârşova) solicitând executarea lucrării unei societăţi atestate de ANRE pentru efectuarea lucrărilor de racordare la reţea”, se arată într-un comunicat al biroului de presă al ENEL România.



12