Primarul comunei Amzacea, Constantin Radu, a declarat că speră ca în acest an să se termine „telenovela” construcţiei grădiniţelor din cele trei localităţi ale comunei, Amzacea, General Scărişoreanu şi Casicea, pe care statul a „uitat” să le finanţeze de vreo doi ani. „Pentru actualul Guvern nu este important că sute de copii din comună nu au unde să studieze. Construcţia grădiniţelor din Amzacea, General Scărişoreanu şi Casicea, proiect început cu fonduri de la Guvern, a rămas nefinalizată pentru că Executivul nu a mai alocat fonduri. Am aşteptat în 2010 să vină aceste fonduri, dar am primit promisiuni, să sperăm că nu deşarte, că se vor finaliza toate investiţiile începute, printre care se numără şi ale comunei Amzacea. Pentru toate aceste instituţii de învăţământ, valoarea lucrărilor este de peste 3 milioane de lei”, a spus Constantin Radu. El a precizat că alte lucrări „uitate” de Guvern şi începute de Primărie sunt cele de înlocuire a reţelei de apă şi în satul Casicea, unde trebuie introduşi 14,5 km de reţea de conductă. Primarul a spus că, pentru acest proiect, Guvernul a alocat 500.000 de lei, dar pentru finalizarea proiectului ar mai fi nevoie de încă 500.000 de lei. În aceeaşi situaţie se află şi proiectul privind înlocuirea reţelei de apă în satul General Scărişoreanu, pentru care Guvernul, deşi a declarat proiectul eligibil şi finanţabil, nu a alocat cele 1,4 milioane de lei. În schimb, până la mila Guvernului, Constantin Radu a spus că administraţia locală a apelat la CJC pentru a amenaja o grădiniţă în incinta fostului IAS din localitatea Amzacea. „O clădire în curtea IAS a fost amenajată ca grădiniţă. Dacă tot am rămas fără grădiniţele de la Guvern, a trebuit să găsim o soluţie alternativă. Şansa noastră a fost CJC, care ne-a ajutat să amenajăm o grădiniţă în care pot învăţa peste 60 de copii. Noul imobil va fi dat în folosinţă în primăvară”, a spus primarul.