Consultanţă juridică la Ministerul Mediului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Consultanţă juridică la Ministerul Mediului

Justiție 14 Octombrie 2010 / 00:00 450 accesări

Ministerul Mediului a angajat o echipă de avocaţi pentru servicii de consultanţă juridică în derularea proiectelor Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu, inclusiv pentru reprezentarea autorităţii contractante în faţa altor instituţii. Casa de avocatură Boştină şi Asociaţii a anunţat, miercuri, printr-un comunicat, că este una dintre casele de avocatură selectate în urma procedurii de atribuire organizate de Ministerul Mediului şi Pădurilor să încheie un acord cadru de consultanţă juridică. „Obiectul contractului este prestarea de servicii de consultanţă juridică necesară gestionării POS Mediu, inclusiv reprezentarea autorităţii contractante în faţa oricăror autorităţi/instituţii/organisme publice, în principal în domeniile dreptul mediului, dreptul muncii, dreptul proprietăţii intelectuale, dreptul afacerilor, dreptul financiar, dreptul administrativ, dreptul comerţului internaţional, dreptul civil, dreptul penal, dreptul comercial şi dreptul comunitar”, se arată în comunicat.

Taguri articol


12