Contribuţiile sociale, cele de şomaj şi cele de sănătate trebuie plătite de toţi cei care obţin venituri profesionale (drepturi de autor şi PFA) în mod repetitiv (lunar, trimestrial, semestrial) sau ocazional - în acest caz, dacă nu deţin şi carte de muncă în acelaşi timp. Aceasta este noutatea adusă de Normele de aplicare a modificărilor la Codul Fiscal, publicate în Monitorul Oficial cu câteva zile în urmă. Din cauza formulării neclare a prevederilor legislative, nimeni nu ştie exact cum vor fi calculate, concret, aceste contribuţii. Consultanţii fiscali nu pot adopta un punct de vedere ferm, pentru că \"încă sunt posibile modificări\". Mai mulţi consultanţi au declarat că Normele de aplicare a modificărilor la Codul Fiscal, publicate în Monitorul oficial marţi, 3 august, le fac zile negre, tot încercând să descifreze prevederile şi să explice clienţilor exact ce şi cum vor avea de plătit. Beneficiarii şi plătitorii de drepturi de autor sunt cei mai bulversaţi, dat fiind că modalităţile de calcul a contribuţiilor la asigurările sociale, de şomaj şi cele de sănătate nu sunt clare, lăsând loc la mai multe interpretări. Astfel, Articolul 6, din Anexa 2 la Normele metodologice ar trebui să lămurească modul de calcul al contribuţiilor individuale, la veniturile de natură profesională. Alineatul 1 al articolului spune că baza de calcul pentru contribuţiile sociale şi cele de şomaj este venitul net lunar realizat (a) şi respectiv venitul net anual realizat (b), fără a explica exact cum se obţine acest venit net realizat. În schimb, la alineatul 2 se spune că baza de calcul pentru contribuţiile de sănătate este cuantumul net al veniturilor profesionale realizat lunar. Pentru acest \"cuantum net\" se menţionează şi modalitatea prin care se obţine: venit brut - cheltuieli deductibile.
Dilema pe care nici măcar consultanţii fiscali nu au reuşit să o clarifice: venitul net realizat (menţionat la alin.1) se obţine în mod similar cuantumului net (cum este formulat - la alin.2 )? Adică, este vorba despre aceeaşi bază de calcul la alin.1 şi la alin.2, sau sunt diferite? Şi dacă sunt diferite, cum exact se obţine venitul net - cel menţionat la alin.1?
Experţii fiscali de la Contexpert, Nexia şi Taxhouse consideră că, \"în mod normal\" ar trebui să fie vorba despre aceeaşi bază de calcul pentru toate categoriile de contribuţii, adică venitul brut minus cheltuieli deductibile. Rămâne însă întrebarea: de ce a fost făcută diferenţa între venitul net realizat (ca bază de calcul pentru contribuţiile sociale şi cele de şomaj) şi cuantumul net (ca bază de calcul pentru contribuţiile de sănătate)? Mai mult, Art. 50 din Codul Fiscal detaliază: stabilirea venitului net anual din drepturile de proprietate intelectuală - (1) Venitul net din drepturile de proprietate intelectuală se stabileşte prin scăderea din venitul brut a următoarelor cheltuieli: a) o cheltuială deductibilă egală cu 40% din venitul brut; a) o cheltuială deductibilă egală cu 20% din venitul brut; (la data 01-Jul-2010 Art. 50, alin. (1), litera A. din titlul III, capitolul II modificat de Art. I, punctul 9. din Ordonanţa urgenţă 58/2010) b) contribuţiile sociale obligatorii plătite.
Reprezentanţii Ministerului Muncii au solicitat o întrebare în scris, pe acest subiect, spunând că vor răspunde în decursul dimineţii de marţi, 10 august. Răspunsul încă nu a sosit, până la ora publicării materialului. Calculul contribuţiilor nu este singura problemă din textul Normelor metodologice. Mai sunt o serie de aspecte legate, spre exemplu, de cine depune declaraţiile aferente contribuţiilor la bugetul de stat sau, spre exemplu, de cum trebuie să procedeze persoanele fizice autorizate cu norme de venit.
Alex Massaci, de la PricewaterhouseCoopers a spus că se aşteaptă ca Ministerele să vină cu nişte explicaţii pentru prevederile neclare. Cristian Rădulescu, partener la Taxhouse a declarat că, având în vedere ultimul articol al Anexei menţionate (referitior la veniturile de natură profesională), este de aşteptat să apară Ordine de ministru care să modifice sau să corecteze prevederile din Norme. Acest ultim articol (23) spune că: \"În măsura în care aplicarea prevederilor art.III din OUG va impune precizări suplimentare cu privire la contribuţia individuală de asigurări sociale, respectiv contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj, acestea vor fi emise prin Ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale\".