Consultanţii pentru proiecte agricole vor fi acreditaţi în acest an, pentru că foarte mulţi îşi făceau astfel de firme şi amăgeau fermierii mici, care ajungeau să plătească mai mult, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. „În mai vom avea 150 de milioane de euro, prima sesiune - suntem primul minister care deschide pachetul financiar 2014 - 2020. Avem câteva priorităţi, şi anume, investiţii în utilajele agricole, investiţii în fermele de reproducţie, fermele de creştere, dar şi fermele de familie. Pentru toţi fermierii mici, cei care nu au posibilitatea şi care probabil că au fost şi amăgiţi la un moment dat de consultanţi, vom da posibilitatea să aibă acces la proiecte tip, care, pe lângă că sunt puse gratuit la dispoziţie, vor beneficia şi de o garantare pentru cofinanţare de 80%”, a spus ministrul. El a arătat că unii consultanţi cereau fermierilor avansuri mai mari, comisionul nu era pe reuşită şi costurile, în general, erau mai mari. „Acum, oricine îşi poate face o firmă de consultanţă şi poate depune proiecte. Eu sper ca până la sfârşitul acestui an să începem şi să şi terminăm procesul de acreditare”, a arătat ministrul.