Consultări la Cotroceni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Consultări la Cotroceni

Politică 12 August 2008 / 00:00 544 accesări

Preşedintele Traian Băsescu i-a invitat, astăzi, pe reprezentanţii partidelor parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, tema discuţiilor fiind Raportul pe Justiţie privind România, dat publicităţii la 23 iulie de către Comisia Europeană (CE). Consultările şefului statului cu partidele politice parlamentare au loc în contextul în care ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, l-a propus pe procurorul Monica Şerbănescu în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în locul lui Daniel Morar, al cărui mandat a expirat. Totodată, întîlnirea de la Cotroceni are loc cu o zi înainte de sesiunea extraordinară a Camerei Deputaţilor, care urmează să discute cazurile deputaţilor Adrian Năstase şi Miron Mitrea. Preşedintele PSD Mircea Geoană a anunţat că participă la consultări alături de vicepreşedinţii Cristian Diaconescu şi Victor Ponta şi europarlamentarul Adrian Severin. Geoană a precizat că social-democraţii vor solicita “în mod formal ca, pe lîngă discuţiile cu privire la Raportul CE, dezbaterile să includă şi situaţia din Georgia, respectiv modul în care statul român şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, într-o formulă incompletă, a abordat acest subiect”. Liderul PSD a exprimat, în numele formaţiunii sale, preocuparea faţă de acest război care riscă să arunce în aer stabilitatea regională şi reprezintă “cel mai grav eveniment la graniţele României, pe care l-a avut de la războiul din Transnistria”. “Pe vremea cînd Iliescu era preşedintele României, în astfel de momente, de conflict deschis la graniţele României, invita liderii partidelor din opoziţie şi lideri importanţi ai ţării pentru o dezbatere serioasă şi confidenţială cu privire la aspectele şi consecinţele pentru securitatea naţională şi interesele româneşti în regiune”, a mai spus Geoană. De la consultări nu vor lipsi, bineînţeles, pedeliştii. Prim-vicepreşedintele PD-L Theodor Stolojan a afirmat că, la Cotroceni, democrat-liberalii vor lansa un apel către celelalte formaţiuni parlamentare pentru ca acestea să îşi reafirme angajamentul în ceea ce priveşte sprijinirea luptei anticorupţie. PD-L va fi reprezentat de o echipă formată din preşedintele PD-L Emil Boc şi cei doi prim-vicepreşedinţi, Theodor Stolojan şi Adriean Videanu. Vicepreşedintele PNL Teodor Meleşcanu - care va fi prezent la consultări alături de ministrul Internelor, Cristian David, şi fostul ministru al Justiţiei, Tudor Chiuariu, a subliniat, referitor la tema discuţiilor, că trebuie să existe continuitate şi stabilitate în domeniul justiţiei. Şi UDMR a acceptat invitaţia preşedintelui, la consultări urmînd să participe preşedintele executiv Kelemen Hunor, ministrul Laszlo Borbely şi preşedintele grupului parlamentar din Camera Deputaţilor, Arpad Marton. Delegaţia PC la Cotroceni va fi condusă de preşedintele Daniela Popa şi îi va avea în componenţă pe preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Sergiu Andon, şi pe deputaţii Bogdan Ciucă şi Vlad Hogea. Secretarul general al PC Codruţ Şereş a precizat că Andon va pregăti pînă în această dimineaţă un document privind propunerile partidului pe tema justiţiei, printre acestea fiind şi susţinerea propunerii legislative a conservatorilor referitoare la numirea procurorilor de către CSM, şi nu de Ministrul Justiţiei, ca în prezent. PRM va fi reprezentat la Cotroceni de preşedintele Corneliu Vadim Tudor, vicepreşedintele Lucian Bolcaş şi secretarul general Gheorghe Funar. Ultima rundă de consultări la Palatul Cotroceni între şeful statului şi liderii partidelor parlamentare a avut loc la 1 iulie 2008, pe tema concluziilor ultimului Consiliu European cu privire la creşterea preţurilor la alimente şi combustibili.



12