Consultările de ieri, la un pas de boicot

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Din cauza nemulțumirilor peneliste

Consultările de ieri, la un pas de boicot

Politică 09 Iunie 2015 / 00:00 586 accesări

Liderii partidelor parlamentari și președintele Klaus Iohannis s-au întâlnit, ieri, la o nouă sesiune de consultări. De această dată, ei au discutat despre Strategia Națională de Apărare a Țării. Documentul cuprinde planul de apărare al României, riscurile, vulnerabilitățile și amenințările la adresa securității naționale. Deși, inițial, runda de consultări era plănuită ca o dezbatere la comun, cu toate partidele, programul a suferit unele schimbări, din cauza liberalilor ofticați că premierul nu a demisionat. Duminică, peneliștii au anunțat că nu vor participa la dezbateri dacă va merge și Victor Ponta. Așa că Iohannis a găsit o soluție prin care să împace și capra, și varza. Adică a organizat dezbaterile în două runde, una cu partidele aflate la putere (PSD, UNPR și PC), care a început la ora 18.00, iar cealaltă cu formațiunile din opoziție (PNL, UDMR și Grupul minorităților naționale), care a început de la ora 18.30. Probabil că, prin această mișcare, Iohannis a încercat să evite situația în care unele partide nu ar fi semnat acordul doar pentru că l-a semnat adversarul politic.

Taguri articol


12