Consultaţii gratuite pentru depistarea melanomului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Clinica de Boli Dermato-Venerice, aluniţele la control!

Consultaţii gratuite pentru depistarea melanomului

Social 14 Mai 2008 / 00:00 1005 accesări

În fiecare an, pe 15 mai, europenii marchează Ziua Europeană pentru Depistarea Melanomului, iar de trei ani această zi este celebrată şi în ţara noastră. Mîine, medicii dermatologi vor efectua gratuit examinări ale aluniţilor suspecte în vederea descoperirii cancerelor cutanate şi, totodată, vor da sfaturi cu privire la expunerea la soare şi fotoprotecţie. Pentru a coordona eficient acţiunea, consultaţiile vor fi acordate numai pe bază de programare telefonică la numărul gratuit (linie verde) 0800.800.610. Programările se pot realiza pînă în data de 15 mai 2008 orele 11.00, a anunţat George Sorin Ţiplică, director executiv al Societăţii Române de Dermatologie. Pentru că foarte multe persoane încearcă să îşi facă programare pentru a beneficia de un consult gratuit, linia verde destinată acestei acţiuni este mai tot timpul blocată. “La Constanţa, am decis să acordăm persoanelor care au aluniţe consultaţii gratuite fără a fi nevoie de această programare. Adică vom consulta şi persoanele care vor veni fără să fi făcut programare anterior. Singura condiţie este să aibă aluniţe. Pe 15 mai, intervalul 9.00 - 12.00, este dedicat celor care vor să îşi verifice aluniţele care li se par suspecte. Avem patru medici şi trei rezidenţi implicaţi în această acţiune”, a declarat şeful Clinicii de Boli Dermato-Venerice, prof. univ. dr. Gheorghe Nicola. Medicii spun că este nevoie de aceste controale deoarece pesoanele cu piele deschisă şi cele cu aluniţe sînt cele mai expuse cancerului de piele şi este necesar ca ele să se adreseze medicilor de specialitate, pentru depistarea problemelor de sănătate a pielii. Fie că apar probleme, fie că se vrea prevenirea acestora, medicii dermatologi spun că persoanele cu risc trebuie să se prezinte la un medic specialist şi să facă reevaluări din şase în şase luni. “De mai bine de trei ani luăm parte la această acţiune de prevenire. Nu am descoperit multe cazuri de melanoame, ci doar persoane care au aluniţe a căror formă pare suspectă. I-am luat în evidenţă şi, de două ori pe an, aceştia au revenit la control”, a declarat dr. Nicola. Totuşi, în ultimii ani, al Constanţa, au fost înregistrate 400 de cazuri de melanom. La nivel naţional însă nu există statistici oficiale privind incidenţa cancerului de piele şi de cele mai multe ori boala este depistată în stadii tîrzii.



Ştiri recomandate

12