Consultaţii preventive la doi ani. Vezi pentru cine!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Consultaţii preventive la doi ani. Vezi pentru cine!

Sănătate 26 Iunie 2015 / 00:00 981 accesări

Asiguraţii de 18 - 39 de ani, care nu prezintă simptomele vreunei afecţiuni, se vor prezenta oricum la medicul de familie, o dată la doi ani, începând din toamnă, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu. Prevederile sunt cuprinse în normele de aplicare a pachetelor de servicii medicale - de bază (pentru asiguraţi) şi minimal (pentru neasiguraţi) - şi a Contractului-cadru ce reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru 2014 - 2015. Pachetele de servicii medicale şi contractul-cadru au intrat în vigoare în aprilie. ”Ne gândim ca din toamna lui 2015 să introducem măsura controalelor obligatorii, dar care să includă şi sancţiuni pentru neprezentare”, a spus ministrul Bănicioiu. Măsura are ca scop aflarea stării de sănătate generale a populaţiei, prevenirea unor boli încă din stadiul incipient şi reducerea costurilor mari de tratament. Copiii vor fi supuşi unor consultaţii preventive pentru identificarea tulburărilor de creştere şi dezvoltare şi a riscurilor specifice pe grupe de vârstă şi sex.

Consultaţiile vor fi realizate la externarea din maternitate şi la o lună - la domiciliul copilului. Apoi, consultaţiile vor fi realizate la două, patru, şase, nouă, 12, 15, 18 şi 24 de luni, iar ulterior, până la 18 ani, vor fi făcute anual.

Consultaţia preventivă a copiilor la vârstele de 2 ani, 3 ani, 4 ani şi 5 ani cuprinde, printre altele, evaluarea practicilor nutriţionale (anamneza nutriţională adresată părinţilor) şi consiliere pentru o alimentaţie sănătoasă şi comportament alimentar sănătos al întregii familii, profilaxia rahitismului numai în perioadele reci ale anului, evaluarea dentiţiei şi igiena orală, administrarea de fluor pentru profilaxia cariei dentare, evaluare şi consiliere pentru activitatea fizică, evaluare şi consiliere pentru dezvoltarea neuro-psiho-emoţională, identificarea eventualelor deficienţe ale dezvoltării psiho-motorii ale copilului prin aplicarea unui chestionar care vizează arii de dezvoltare psiho-motorii care ar putea fi afectate în tulburarea de spectru autist. Pentru un scor ce indică un risc mediu şi sever se recomandă trimiterea către medicul de psihiatrie pediatrică. Consultaţia preventivă a copiilor la vârstele de 6 ani, 7 ani, 8 ani, 10 ani şi 11 ani cuprinde şi screeningul obezităţii prin utilizarea indicelui de masă corporală (IMC) şi evaluarea dezvoltării pubertare. Consultaţia preventivă a copiilor la vârstele de 12 ani, 13 ani, 14 ani, 15 ani, 16 ani şi 17 ani cuprinde, pe lângă examinările privind dezvoltarea acestora, consiliere şi screening pentru depistarea eventualelor infecţii cu transmitere sexuală (ITS), după începerea vieţii sexuale, screeningul depresiei, informarea fetelor şi părinţilor privind beneficiile vaccinării opţionale anti-HPV, consiliere privind stilul de viaţă sănătos: activitate fizică, nutriţie, fumat, alcool, droguri, violenţă, cât şi consiliere pentru planificare familială, pentru adolescenţii care şi-au început viaţa sexuală. Şi gravida va beneficia de consultaţii periodice active. Astfel, la luarea în evidenţă în primul trimestru, se decontează o consultaţie. Apoi se decontează consultaţii lunare, până în luna a 7-a. Între luna a şaptea şi a noua, gravidele vor beneficia de două consultaţii pe lună. În cadrul supravegherii gravidei, se face şi promovarea alimentaţiei exclusive la sân a copilului până la vârsta de 6 luni şi continuarea acesteia până la minimum 12 luni, testare pentru HIV, sifilis, hepatită de etiologie virală cu virus B şi C, precum şi consiliere înainte şi după aceste testări. După externarea din maternitate, pacienta va fi consultată la domiciliu, apoi, la patru săptămâni de la naştere, va beneficia de o nouă consultaţie. De asemenea, în pachetul de bază au fost introduse consultaţii de monitorizare activă, prin plan de management integrat, pentru boli cardiovasculare, dislipidemie, diabet zaharat tip 2, astm bronşic, boală cronică respiratorie obstructivă şi boală cronică de rinichi.



12