“Consumăm produse româneşti”, model pentru vestul ţării

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
CJC

“Consumăm produse româneşti”, model pentru vestul ţării

Eveniment 09 Ianuarie 2012 / 00:00 921 accesări

Programul “Consumăm produse româneşti”, demarat de Consiliul Judeţean Constanţa, prin care au fost montate la nivel judeţean peste 1.000 solarii, a ajuns şi la urechile locuitorilor din Oradea şi Arad, care s-au arătat interesaţi de acest program. “La nivelul CJC am primit mai multe solicitări pentru solarii de la locuitori din afara judeţului, chiar şi de la Timişoara, Arad sau Oradea. Oamenii ne-au întrebat când ajungem şi la ei să le dăm solarii gratuite. Din nefericire pentru ei, le-am explicat că este vorba despre un program judeţean, care se adresează numai locuitorilor judeţului Constanţa. Poate că nu ar fi rău ca Ministerul Agriculturii să preia acest program şi să îl extindă la nivel naţional. Cred că într-o perioadă scurtă de timp am reuşi să reducem şi mai mult importurile de legume”, a declarat preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu, la finalul anului 2011. Eficienţa programului “Consumăm produse româneşti”, a fost confirmată, tot la sfârşitul anului 2011, de directorul Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, Aurelian Popa, care anunţa o scădere cu aproape 50% a importurilor de legume în primele 11 luni ale anului 2011. Important este faptul că CJC, pe lângă solariile pe care deja le-a împărţit la nivel judeţean, doreşte în 2012 să înfiinţeze câteva centre de depozitare a produselor obţinute din solarii. “Mulţi dintre cei care au primit solarii de la CJC nu au posibilitatea să-şi valorifice marfa pe care o obţin. În aceste condiţii, ne-am gândit că ar fi bine să facem aceste centre de depozitare unde să adunăm legumele obţinute din solarii, pe care apoi să le orientăm spre pieţe, târguri şi oboare”, a spus Constantinescu. În ceea ce priveşte procentul de legume pe care CJC îl primeşte de la beneficiarii solariilor, acesta va fi în continuare îndreptat spre instituţiile sociale aflate în subordinea CJC, şi nu numai. Şi pentru că programul solariilor s-a dovedit a fi o idee extraordinară, numărul solicitărilor fiind din ce în ce mai mare, CJC a luat decizia de a dubla numărul solariilor care vor ajunge în curţile constănţenilor, ajungându-se astfel la 3.000.



12