Problemele locuitorilor din cele două IAS-uri din Ciocârlia privind plata ca persoane fizice a facturilor de curent electric nu s-au rezolvat. „Nici până în prezent nu s-a reuşit modificarea contractelor de racordare la reţeaua de energie electrică. Toţi cei care locuiesc în cele două IAS-uri sunt de fapt subconsumatori, ei fiind facturaţi pe fosta societate care a funcţionat acolo. Societatea a fost lichidată, Primăria Ciocârlia preluând de la lichidator staţia de transformare de mare capacitate. Am avut mai multe discuţii cu reprezentanţii ENEL pentru preluarea acestui transformator, însă fără succes. Noi am făcut eforturi bugetare şi am contorizat toate locuinţele de acolo, însă ei continuă să plătească curentul electric la comun în baza facturii care vine la primărie”, a declarat primarul comunei Ciocârlia, Traian Dragomir. El a precizat că administraţia locală ar trebui să facă acolo o investiţie de aproximativ 500.000 de lei, sumă pe care, în prezent, nu o are la nivel bugetar.