Cu cât consumul de ciocolată într-o ţară este mai mare, cu atât numărul laureaţilor premiului Nobel este mai ridicat, o astfel de legătură fiind descoperită de omul de ştiinţă american Franz H. Messerli, care lucrează la un spital din New York. ”Ideea de a efectua o astfel de cercetare mi-a venit atunci când mă aflam într-un hotel din Kathmandu şi mă plictiseam. Nu mi-a venit să cred când am descoperit această interconexiune”, a declarat acesta.
O listă cu 23 de ţări cu cel mai mare consum de ciocolată coincide, practic, cu lista ţărilor cu cel mai mare număr de laureaţi ai premiului Nobel. Pe primul loc în acest clasament neobişnuit se situează Elveţia, urmată de Suedia, Danemarca, Austria şi Norvegia. ”Elveţienii consumă în medie pe an 120 batoane de ciocolată cu o greutate de 85 de grame”, a remarcat omul de ştiinţă, potrivit căruia SUA se află undeva pe la mijlocul acestui top. Pentru a-şi spori numărul de laureaţi ai premiului Nobel, le recomandă americanilor să mărească consumul de ciocolată cu 125.000 de tone pe an. În calculele sale, Franz Messerli a luat în considerare datele privind numărul de laureaţi ai premiului Nobel în fiecare ţară din cele 23, inclusiv până în 2011. Câştigătorii premiului pentru 2012 nu au fost incluşi în această listă.
În conformitate cu cantitatea de ciocolată consumată, Elveţia ar trebui să aibă 14 laureaţi ai Premiului Nobel. În realitate, numărul acestora se ridică la 28. Cercetătorul american subliniază că personal consumă ciocolată în fiecare zi, de obicei sortimente de ciocolată amăruie. Nu este pentru prima oară când oamenii de ştiinţă fac conexiuni la prima vedere lipsite de orice logică. Anterior, cercetătorii au demonstrat o interconexiune între numărul de autişti în Europa şi rata natalităţii pe bătrânul continent, arătând de asemenea că sinuciderile în rândul bărbaţilor depind de numărul de pistrui de pe corp. Despre beneficiile ciocolatei, în primul rând a sortimentului amărui, cu un conţinut ridicat de cacao, s-a scurs multă cerneală. Experţii consideră că o cantitate mare de antioxidanţi are un efect pozitiv asupra creierului şi inimii şi chiar ajută la pierderea kilogramelor în plus.