Consumul de gaze, în urcare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Consumul de gaze, în urcare

Social 20 Martie 2010 / 00:00 361 accesări

Consumul de gaze la nivel naţional a crescut cu 1,8% în ianuarie faţă de luna decembrie, la aproximativ 1,9 miliarde metri cubi, şi cu 12,2% comparativ cu prima lună a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Exprimat în MWh, consumul din prima lună a anului a fost de 19,76 milioane MWh. Defalcat, sectorul producţiei de energie electrică şi/sau termică a avut o pondere de 28,17% în total consum, urmat de clienţii persoane fizice - 27,73% şi alţi consumatori industriali - 12,98%. Potrivit ANRE, consumul de gaze a fost acoperit de producţia internă în proporţie de 81,76% din totalul surselor. Primii doi producători, Romgaz şi Petrom, au acoperit 98,45% din producţia internă. \"Importul ce a intrat în consum în luna ianuarie, import curent şi extras din înmagazinare, a reprezentat diferenţa, respectiv 18,24%. Primii trei importatori, furnizori interni, cu o cotă de piaţă a importului de peste 20% fiecare, au realizat împreună 76,19%\", se precizează într-un raport ANRE. Comparativ cu decembrie 2009, ponderea importurilor în consumul de gaze a crescut cu aproape 3,5 puncte procentuale, de la 14,83% la 18,24%. În 2009, consumul de gaze naturale la nivel naţional a atins 140 milioane MWh (13,2 miliarde metri cubi), în scădere cu 15% faţă de anul precedent.



12