Nutriţioniştii recomandă administrarea vitaminei C pentru creşterea imunităţii organismului, dar şi pentru vindecarea mai rapidă a bolilor, fiind indicată mai ales fumătorilor, consumatorilor de băuturi alcoolice şi persoanelor cu afecţiuni neoplazice sau care au suferit intervenţii chirurgicale. Rolul vitaminei C este unul foarte important pentru organism, contrar mitului potrivit căruia vitamina C ajută organismul doar în lupta cu răceala şi gripa. Medicii susţin că vitamina C este şi un foarte bun antioxidant, de pildă, participă şi ajută în procese de neutralizare a radicalilor liberi din organism, la detoxifierea organismului şi joacă un rol important în producerea hormonilor anti-stres. Studiile clinice arată că organismul uman nu poate face rezerve de vitamina C şi nu poate reţine vitamina C în corp mai mult de cîteva ore. Dacă organismul primeşte o doză mai mare decît necesarul său imediat, excesul de vitamina C se elimină. Medicii susţin că, deşi pare un paradox, cu cît cantitatea de vitamina C obişnuită ingerată este mai mare, cu atît procentul absorbit în organism este mai mic. De pildă, cantităţi de 1 g - 1,5 g de vitamina C sînt absorbite doar în proporţie de 50%, în timp ce o cantitate de doar 20 mg e absorbită în proporţie de 98%. După cîteva ore, însă, excesul de vitamina C neutilizat dispare din organism. În plus, este dovedit clinic faptul că singurele surse de vitamina C sînt alimentaţia sau produsele farmaceutice. Potrivit specialiştilor, în România, consumul de vitamina C rămîne în continuare scăzut, doar 30% din populaţia de peste 12 ani achiziţionînd, o dată pe an, o cutie de vitamina C. Conform specialiştilor, vitamina C este indicată în prevenirea anemiilor, în special la femeile însărcinate şi ca adjuvant în menţinerea rezistenţei naturale a organismului la infecţii. Administrată în combinaţie cu vitamina P, creşte rezistenţa capilară şi previne riscul apariţiei unei afecţiuni cardiovasculare.