„Consumul este ca un drog”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Consumul este ca un drog”

Economie 27 Septembrie 2011 / 00:00 324 accesări

Consumul excesiv şi tendinţa de a cheltui peste posibilităţi atât a guvernelor, cât şi a oamenilor de rând, se află în spatele crizei cu care se confruntă lumea în prezent, consideră economistul ceh Tomas Sedlacek. „Cuvântul de ordine în următoarea perioadă trebuie să fie „Reduceţi datoriile!” şi nu „maximizarea creşterii economice cu orice preţ””, spune Sedlacek, care participă astăzi la un seminar pe teme economice, organizat de Ambasada Cehiei. De ce marile economii au acumulat datorii atât de mari? „Unul dintre motive este consumul, care are efectele unui drog”, spune economistul ceh. „Cu cât ai mai mult, cu atât vrei mai mult. Consumul te poate face să te îndatorezi, aşa cum o fac de multe ori drogurile. Trebuie să consumi mai mult, dar nu ai bani necesari să o faci. Iar când oamenii şi companiile nu mai pot sau nu mai vor să consume, Guvernul vine şi umple acest gol, consumând în locul lor”, conchide Tomas Sedlacek.

Taguri articol


12