Consumul moderat de bere nu influențează luarea în greutate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Consumul moderat de bere nu influențează luarea în greutate

Social 23 Septembrie 2014 / 13:53 132 accesări

Un consum moderat de bere nu influențează indicele de masă corporală, circumferința abdominală sau raportul talie/șold, aceștia fiind unii dintre cei mai relevanți indicatori somatici pentru statusul ponderal, relevă un studiu realizat de Centrul de Studii despre Bere, Sănătate, Nutriție și făcut public astăzi., conform Agerpres. "Deși la nivel european cercetătorii s-au implicat în repetate rânduri în studierea legăturii dintre consumul moderat de bere și greutatea corporală, în țara noastră nu au existat până în acest moment studii în această direcție. Cu doar 43 kcal/100 ml, berea a fost acuzată pe nedrept că ar fi cauza apariției burții de bere. Rezultatele cercetării noastre realizate la nivelul populației României demonstrează însă că un consum moderat de bere nu influențează parametrii somatici luați în discuție în unele cazuri, având chiar un rol vizibil în scăderea anumitor valori. Media consumului de bere este de 80 de litri pe an pe cap de locuitor. Raportul nu a arătat nici depășirea valorilor normale ale raportului talie/șold nici în cazul femeilor, și nici al bărbaților consumatori de bere în cantități moderate. În unele cazuri s-a constatat scăderea indicelui de masă corporală legată de consumul de bere, mai ales în cazul femeilor. În niciunul dintre cazurile studiate consumul de bere nu a fost asociat indicelui de masă corporală", a declarat într-o conferință de presă medicul nutriționist Corina Zugravu, președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate, Nutriție. Potrivit ei, berea cu alcool sau fără alcool nu conține e-uri și a subliniat că este un produs natural realizat din malț, hamei, apă și drojdie. "Berea fără alcool este o băutură perfect naturală și sănătoasă, nu are niciun efect nociv asupra stării de sănătate a ficatului, este chiar recomandată celor care nu pot să bea alcool. Există variante de bere care conține suc natural. Ideea de burtă de bere cred că este ceva mai degrabă psihologic, pentru că în realitate nouă nu ne-a ieșit în studiu. Omul poate să aibă burtă și fără să fie obez în ansamblu", a spus medicul.

Taguri articol


12