ŞEDINŢĂ SAU MAIDAN Funcţionarea comunei Mihail Kogălniceanu în ceea ce priveşte proiectele ce ar trebui să contribuie la dezvoltare este pusă sub semnul întrebării întrucât, în cadrul Consiliului Local, lupta şi orgoliile politice sunt puse mai presus de interesul cetăţenilor. Imediat după alegerile ...
VALIDARE Consiliul Local Mangalia ar putea funcţiona, de luni, în formulă completă, pentru că aleşii locali ar trebui să valideze, în cadrul unei şedinţe ordinare, mandatul celui de-al 19-lea consilier, în persoana lui Paul Foleanu, ca urmare a procesului câştigat de acesta în instanţă. În luna ...
AMENZI Nu puţine sunt locaţiile din judeţul Constanţa care se află pe trasee turistice şi care arată deplorabil. Responsabilii cu întreţinerea, fie ei privaţi sau instituţii publice, au tratat cu indiferenţă deserviciile pe care le aduc unui judeţ eminamente turistic. Ca o contramăsură, Primăria ...
„DIN HÂRTII SE FACE TOTUL“ Continuă scandalul agricol dintre administraţiile locale Bărăganu şi Mereni privind 154 de hectare care apar, după cum spun primarii, în patrimoniul ambelor comune. Primarul comunei Bărăganu, Titu Neague, ne-a făcut noi dezvăluiri despre modul în care, conform ...
ŞEDINŢĂ CL, LA FINELE LUI AUGUST Situaţia celor trei pedelişti din Consiliul Local (CL) Ghindăreşti, ale căror mandate au fost invalidate de colegii lor în şedinţa de constituire a CL, de la finele lui iunie, încă este incertă. Deşi cei trei consilieri PDL - fostul primar al comunei Simion Vasile, Pavel ...
Finalizarea alegerilor în comuna Pantelimon ar fi trebuit să însemne continuarea proiectelor aflate în derulare şi demararea unora noi, care să contribuie la bunăstarea locuitorilor comunei. Dar, nu s-a întâmplat a?a. “La şedinţa de constituire a Consiliului Local Pantelimon, trei din cei şase ...
Magistraţii secţiei de Contencios Administrativ a Tribunalului Constanţa au admis acţiunea formulată de consilierul local Paul Foleanu (PDL) împotriva Consiliului Local Mangalia şi au anulat hotărârea de invalidare a sa în funcţia de ales local. Drept urmare, spune Foleanu, consilierii locali ar trebui să ...
ADRIAN UNGUR, ÎNVINS ÎN PRIMUL TUR LA GSTAAD Tenismanul Adrian Ungur, locul 102 ATP, a ratat, ieri, calificarea în turul doi al turneului de la Gstaad (Elveţia), dotat cu premii în valoare totală de 358.425 de euro. Românul a fost învins, în runda inaugurală, cu 2-6, 6-4, 7-6 (9/7), după două ore şi ...
Printre multele comunităţi care au consilii locale incomplete ca număr de membri raportat la numărul de locuitori se numără şi Ghindăreşti. În şedinţa de constituire a Consiliului Local (CL) organizată la finele lui iunie, cei trei consilieri locali PDL - fostul primar al comunei, Simion Vasile, Pavel ...
Magistraţii constănţeni de la Tribunalul Constanţa - Secţia Contencios Administrativ au stabilit ieri ca, pe 16 iulie 2012, să judece cererea de eşalonare a celor 13 milioane de euro pe care Primăria Constanţa este obligată, prin hotărâre judecătorească, să-i plătească firmei italiene Fin.Co.Ge.Ro ...
Judecătorul Gabriela-Elena Bogasiu a fost desemnată, ieri, prin tragere la sorţi, în funcţia de preşedinte al Biroului Electoral Central (BEC) pentru referendumul din 29 iulie, de cei şapte judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) aleşi să facă parte din BEC. ÎCCJ a desemnat ...
ATACARE După ce a fost lăsat în afara listei de consilieri locali din cauza unei stări de incompatibilitate, democrat liberalul Paul Foleanu a atacat ieri în instanţă decizia consilierilor locali din Mangalia de a nu-i valida mandatul. Reprezentantul PDL a declarat că s-a adresat secţiei de Contencios ...
Proprietarii autoturismelor achiziţionate din străinătate, la mâna a doua, se luptă de doi ani cu autorităţile române pentru a-şi înmatricula maşinile fără a plăti taxa de poluare, a cărei valoare depăşeşte cu mult preţul de cumpărare al maşinii. Cu toate că OUG 50/21 aprilie 2008 privind ...
Autorizaţia de înhumare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, emisă de Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc şi atacată în contencios administrativ de către Prefectura Harghita, a fost anulată, ieri, de Tribunalul Harghita, decizia nefiind însă definitivă. Potrivit surselor, hotărârea Tribunalului poate ...
U. CRAIOVA A CÎŞTIGAT PROCESUL CU FRF Secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti a decis, ieri, suspendarea deciziei Federaţiei Române de Fotbal prin care echipa Universitatea Craiova a fost dezafiliată. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile. Adunarea Generală a FRF a ...
CONFLICT Războiul rece dintre autorităţile române şi cele ungare a intrat într-o nouă etapă, după ce statul român a refuzat să permită intrarea pe teritoriul României, pe calea ferată, a urnei cu cenuşa poetului maghiar Jozsef Nyiro, ale cărui rămăşiţe ar fi trebuit reînhumate la Odorheiu ...