Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a stabilit definitiv, ieri, că Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea. Instanţa de judecată a respins contestaţia făcută de politician la o altă decizie de instanţă luată anterior, care îl declara ca fiind colaborator. În sala de judecată de la ÎCCJ, avocatul lui Dan Voiculescu a invocat o serie de motive pentru care decizia anterioară a instanţei supreme ar trebui modificată, făcând referire la mai multe erori materiale, precum şi la faptul că instanţa nu ar fi ţinut cont de o serie de probe. Pe de altă parte, reprezentantul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) a susţinut că motivele invocate de Dan Voiculescu nu pot modifica decizia irevocabilă dată în luna martie şi a cerut respingerea contestaţiei.