Măsura 3.2.2. referitoare la renovarea şi dezvoltarea satelor prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) îi determină pe primarii constănţeni să risipească pe proiectare puţinii bani pe care îi au în bugetele locale, în speranţa că vor obţine finanţări comunitare sau măcar guvernamentale. Cele mai multe proiecte sunt însă respinse. După ce majoritatea primăriilor au primit şi rezultatele la contestaţiile formulate, răspunsul a fost acelaşi: proiectele rămân declarate respinse, fie eligibile, fie neeligibile. Primăria Cobadin face parte din autorităţile locale constănţene al căror proiect a fost declarat neeligibil, iar reabilitarea drumurilor din satele Conacu, Viişoara şi Cobadin nu va mai fi posibilă. Primarul comunei Cobadin, Cristian Telehoi, a declarat că proiectul nu a fost selecţionat din cauza modului în care firma de consultanţă, angajată de Primărie, s-a ocupat de elaborarea documentaţiei proiectului. “Proiectul a fost declarat neeligibil din cauză că cei de la PNDR au considerat că am beneficiat de asfaltări prin SAPARD. În realitate, însă, nu au fost decât pietruiri şi tratament cu bitum, iar firma care ne asigura consultanţa nu a specificat în documentele depuse acest aspect. Reprezentanţii firmei trebuia doar să bifeze o căsuţă şi nu au făcut acest lucru. Eu am crezut că sunt specialişti, de asta i-am angajat. Cei care ne conduc ar trebui să întocmească o listă cu firmele de consultanţă din ţară la care putem să apelăm pentru întocmirea proiectelor”, a declarat Telehoi, adăugând, resemnat, că, probabil, proiectul nu ar fi fost finanţat din cauză că nu se întrunea numărul suficient de puncte.