Implementarea şi dezvoltarea chirurgiei cardiovasculare pediatrice în ţara noastră continuă. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS) au luat în calcul faptul că părinţii multor copii cu probleme cardiace nu aveau de ales şi mergeau cu cei mici, de regulă, la clinici din străinătate, întrucât în ţara noastră nu exista dezvoltată o asemenea specializare. Trebuie, însă, luat în calcul faptul că nu toate familiile au posibilităţi financiare.
Potrivit Ministerului Sănătăţii (MS), în perioada 3 - 12 februarie 2014 au fost operaţi pe cord 12 copii cu diverse malformaţii cardiace complexe, dintre care nouă la Spitalul de Copii „Marie Curie“ şi trei la Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I.M. Georgescu“ Iaşi. “Programul de chirurgie cardiovasculară pediatrică s-a extins în 2014 şi la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, unde doi medici italieni s-au deplasat, în perioada 9 - 12 februarie 2014, pentru a opera pe cord trei copii cu malformaţii cardiace complexe. Medicii italieni au fost sprijiniţi în timpul operaţiilor de şase medici români, doi anestezişti, patru chirurgi şi opt asistenţi medicali, care se află în curs de pregătire în acest domeniu”, informează MS, într-un comunicat. Operaţiile au decurs cu succes, fără evenimente deosebite, starea copiilor este stabilă, doi dintre ei aflându-se deja pe secţia de chirurgie, iar unul fiind încă în terapie intensivă. MS a anunţat că, în următoarele două săptămâni, două asistente medicale din Iaşi vor pleca spre formare în Italia, în cadrul Programului de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice, iniţiat de MS în colaborare cu clinica San Donato şi fundaţia Bambini Cardiopatici nel Mondo. De astăzi şi până pe 21 februarie, medicii şi asistenţii români de la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi vor mai efectua încă două operaţii pe cord la copii cu malformaţii cardiace complexe. În ceea ce priveşte operaţiile efectuate la Spitalul de Copii „Marie Curie“, şapte dintre cei nouă copii operaţi au fost deja externaţi, ceilalţi doi aflându-se încă pe secţia de Cardiologie, urmând a fi externaţi în curând. În perioada imediat următoare, trei medici, două asistente medicale şi un technician de pompă de la Spitalul de Copii “Marie Curie” urmează să se deplaseze spre formare în Italia, iar la sfârşitul lunii martie, echipa de medici şi asistenţi români aflaţi deja în program se va întoarce cu o echipă restrânsă de medici italieni, pentru o nouă misiune de operaţii pe cord la copii. “Activitatea chirurgicală de la Spitalul de Copii “Marie Curie” şi Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi va continua cu misiuni medicale periodice şi va deveni tot mai susţinută, urmând a deveni complet funcţională cu specialiştii din România formaţi în cadrul programului”, subliniază MS. Programul de Dezvoltare a chirurgiei cardiovasculare pediatrice a început în august 2013 şi se va desfăşura pe o perioadă de trei ani. MS urmăreşte prin acest program dezvoltarea Centrului de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie” Bucureşti, Institutului de Boli Cardiovasculare Iaşi, dar şi Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara.