Ministerul Sănătăţii a precizat, vineri, că nu se anulează dezbaterea proiectelor privind taxa clawback şi privind modul de calculare a preţului medicamentelor, ci este vorba doar despre o amânare a acesteia. “Aceste măsuri sensibile au un impact economic deosebit, care, pe de o parte, trebuie să asigure finanţarea eficientă a sistemului de sănătate, iar pe de altă parte, să confere sustenabilitate investiţiilor în sectorul farmaceutic din România. Nu este vorba despre o anulare, ci despre o amânare a acestei dezbateri până în momentul în care va fi numită o nouă conducere a Ministerului Sănătăţii, iar cadrul dezbaterii să fie asigurat într-un mod coerent”, a motivat MS retragerea din dezbaterea publică a celor două documente, referitoare la taxa clawback şi la modul de calcul al preţului medicamentelor. Presa afirma joi că proiectele privind taxa clawback şi modul de calcul al preţului medicamentelor, puse miercuri în dezbatere publică de fostul ministru al Sănătăţii Eugen Nicolaescu, au fost retrase din dezbaterea publică.