Continuă să se încalce legea privind consumul de tutun în discoteci

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Continuă să se încalce legea privind consumul de tutun în discoteci

Justiție 23 Octombrie 2009 / 00:00 427 accesări

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat 131 de amenzi de peste 150.000 de lei operatorilor economici care nu respectau legislaţia privind prevenirea efectelor consumului produselor din tutun în discoteci. Inspectorii de control au verificat 221 de operatori economici, în zilele de vineri şi sîmbătă din perioada 2-10 octombrie, la nivel naţional, urmărind modul de respectare a prevederilor Legii 349/2002 pentru prevenirea efectelor consumului produselor din tutun în discoteci. Ei au constatat abateri de la legislaţie în cazul a 156 dintre cei 221 de agenţi economici, motiv pentru care pentru 53 de operatori economici s-a dispus măsura suspendării temporare a activităţii pînă la remedierea neconformităţilor. În unele discoteci, spaţiile special amenajate pentru fumat nu respectau prevederile legale, nu existau spaţii pentru nefumatori delimitate de cele destinate fumatorilor, deşi suprafaţa întregului spaţiu public destinat clienţilor era mai mare de 100 de metri pătraţi. De asemenea, ANPC a constat lipsa afişării avertismentului “în această unitate fumatul este permis” în cazul discotecilor a căror suprafaţă este mai mică de 100 de metri pătraţi şi pentru care proprietarii/managerii au stabilit ca spaţiul este destinat fumatorilor. Inspectorii au mai găsit agenţi care nu respectau modul de comercializare a produselor din tutun, respectiv interdicţia vînzării la bucată a ţigaretelor.



12