Contra elogierii lui Stalin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contra elogierii lui Stalin

Monden 10 Martie 2010 / 00:00 296 accesări

Camera Civilă din Rusia, un organism consultativ al Kremlinului reprezentând intereselor societăţii civile, a cerut Primăriei Moscovei să renunţe la planul de instalare a unor panouri pentru elogierea lui Joseph Stalin, cu ocazia împlinirii a 65 de ani de la victoria contra naziştilor. “Decizia autorităţilor de la Moscova ar provoca tensiuni sociale şi confruntări cu ocazia celebrării marii victorii”, apreciază Camera Civilă. “Este vorba despre un personaj care provoacă divergenţe acute şi fundamentale în societatea noastră. Polemicile în jurul lui Stalin continuă de mai mult de o jumătate de secol”, subliniază Camera Civilă. “Pentru o parte a ţării, Stalin este marele autor al cuceririlor şi victoriilor statului, pentru altă parte este călăul a milioane de oameni nevinovaţi şi principalul responsabil de tragedia a popoare întregi. Nu este prea târziu să fie anulată această decizie”, subliniază Camera Civilă.

De când a fost anunţat, în luna februarie, proiectul lansat la cererea foştilor combatanţi a stârnit polemici în Rusia, începând cu apărătorii drepturilor omului până la Partidul Rusia Unită, al premierului Vladimir Putin. Principala organizaţie rusă pentru apărarea drepturilor omului, Memorial, a promis că va instala panouri despre crimele staliniste, dacă Primăria Moscovei va aplica această decizie. Majoritatea ruşilor (54%) încă admiră politicile lui Stalin, potrivit unui sondaj publicat în decembrie 2009, la 130 de ani de la naşterea dictatorului sovietic decedat în 1953.

Taguri articol


12