Vameşii constănţeni au descoperit, ieri dimineaţă, într-un container sosit din China, bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de câteva zeci de mii de euro. Reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud Agigea spun că, în baza analizei de risc, au efectuat un control amănunţit asupra unui container sosit din China care avea ca destinaţie finală o societate comercială cu sediul în Voluntari, judeţul Ilfov. În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit 260 lustre inscripţionate Versace, susceptibile a fi contrafăcute. Dacă ar fi fost comercializate la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la 60.000 euro. Conform prevederilor legale privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare.