Contrabandă cu ţigări în Portul Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contrabandă cu ţigări în Portul Constanţa

Eveniment 15 Septembrie 2009 / 00:00 694 accesări

Poliţiştii de frontieră constănţeni, în colaborare cu autorităţile portuare, au găsit, în timpul unui control de rutină la bordul unei nave sub pavilion Georgia, ce acostase în Portul Constanţa, 3.450 pachete de ţigări netimbrate. Oamenii legii spun că descoperirea a fost făcută, ieri dimineaţă, în jurul orei 05.00, la controlul de frontieră efectuat la intrarea în ţară a unei nave. Ţigările, respectiv 3.450 de pachete netimbrate, marca „Assos”, în valoare totală de peste 24.000 de lei, fără documente de provenienţă, erau ambalate în două colete mari şi au fost descoperite în două magazii goale din prova navei. Din documentele prezentate autorităţilor, a reieşit faptul că vasul transporta laminate şi se afla în tranzit în România. În timpul audierilor, atît comandantul navei, precum şi membrii echipajului, au declarat că nu ştiau de existenţa acelor colete cu ţigări. Întreaga cantitate de ţigări, a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, cercetările continuă asupra comandantului navei şi membrilor echipajului pentru săvîrşirea infracţiunii de contrabandă, la finalizarea anchetei urmînd a fi luate măsurile legale ce se impun.

Taguri articol


12