Doi cetățeni moldoveni, trimiși în judecată de procurorii constănțeni pentru contrabandă cu țigări și trafic de migranți, au contestat rechizitoriul întocmit de Parchetul Curții de Apel Constanța. Fiodor Chisacov și Svetlana Fyodorovna Kavarnali au cerut judecătorilor să restituie dosarul pentru refacerea urmăririi penale, dar instanța le-a respins solicitarea. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată. Amintim că în același dosar sunt judecați și complicii români ai celor doi cetățeni moldoveni, Belgin Ali, Savina Ibraim și Nurgie Omer. De asemenea, procurorii au cercetat alți doi cetățeni din Republica Moldova și o româncă, pe care însă au decis să-i scoată de sub urmărire penală, deoarece nu au avut dovezi împotriva lor. Conform anchetatorilor, inculpații au fost prinși, în noaptea de 1 spre 2 septembrie 2014, pe Drumul Național 2A, între Constanța şi Ovidiu, în urma unei operațiuni de amploare organizate de polițiștii de frontieră constănțeni. Oamenii legii spun că i-au depistat pe suspecți în timp ce transferau, dintr-un microbuz înmatriculat în Moldova într-o autoutilitară, 3.580 de pachete cu ţigarete netimbrate marca „MM“, de proveniență Bulgaria.
NEVINOVAȚI
În timp ce verificau încărcătura microbuzului din Moldova, polițiștii au descoperit, ascuns printre mărfurile transportate, un bărbat care a declarat că este cetăţean moldovean. Individul, în vârstă de 61 de ani, nu avea niciun document de identitate asupra sa. El a declarat că venea din Turcia, unde lucrase timp de câteva luni, și se ascunsese în microbuz pentru a ajunge în ţara de origine. Bărbatul a mai spus că a apelat la concetățenii săi, Fiodor Chisacov și Svetlana Fyodorovna Kavarnali, pentru a se întoarce acasă, deoarece își pierduse actele de identitate. Poliţiştii de frontieră au confiscat cele 71.600 de țigarete, cu o valoare de aproximativ 7.500 de euro, precum şi 11.262 de dolari americani şi 800 de euro, bani găsiți asupra Svetlanei Fyodorovna Kavarnali. De asemenea, au fost reținute cele două autoutilitare, un Mercedes și un Peugeot Partner, în valoare totală de 7.000 de euro. Audiați de procurori, cei cinci inculpați au negat comiterea infracțiunilor și s-au declarat nevinovați.