A fost o zi de 13 cu ghinion pentru contrabandiști! Mascații avut o acțiune de amploare încă de la primele ore ale dimineții, în zona Gării din Constanța. Jandarmii Grupării Mobile Tomis au depistat mai mulți indivizi care comercializau țigări în mod ilegal. Cartușele de țigări au fost ridicate. Din acel moment, cercetările în dosar au fost preluate de către Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța. Acțiunea face parte dintr-o campanie de descurajare a contrabandiștilor. Operațiuni similare au avut loc în ultima perioadă în mai multe zone ale municipiului Constanța. Tot miercuri dimineață, în jurul orei 9.30, mascații din cadrul Grupării Mobile au prins, în flagrant, doi tineri care aveau asupra lor mai multe pliculețe autosigilante transparente cu substanţă vegetală de culoare verde. Aceștia plănuiau să vândă etnobotanicele. Marfa a fost însă confiscată de agenții de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.