Contraceptiv masculin ce blochează procesul dezvoltării spermei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Contraceptiv masculin ce blochează procesul dezvoltării spermei

Monden 31 Octombrie 2006 / 00:00 685 accesări

O echipă de cercetători americani şi italieni testează în laborator un contraceptiv masculin capabil să blocheze procesul de dezvoltare a spermei. Testele efectuate pe şoareci au indicat că blocarea conexiunilor cu celulele ce "contribuie" la maturizarea spermei produce infertilitate masculină. Cercetătorii au utilizat doze mici dintr-o moleculă pentru a realiza acest lucru şi au declarat că procesul este reversibil şi că nu există efecte secundare evidente. Totuşi, mai sînt necesare studii pentru a vedea dacă acest contraceptiv poate fi utilizat în siguranţă de bărbaţi.

În momentul în care în corp se formează celule spermatice, prin intermediul unui proces numit spermatogeneză, acestea stau alături de alte celule, numite Sertoli, ce le hrănesc şi care contribuie la dezvoltarea acestora. Dacă sînt distruse conexiunile între cele două tipuri de celule, se instalează infertilitatea. Cercetătorii au utilizat o moleculă recent dezvoltată, numită Adjudin, pentru a bloca legăturile dintre celulele spermatice şi cele Sertoli. Totuşi, această moleculă este toxică în doze mari. Pentru a împiedica supradozarea, cercetătorii au legat molecula la hormonul FSH, care se găseşte în testicule în momentul în care se formează sperma. Acest hormon, care are rolul de purtător al moleculei, a fost inactivat pentru ca aceasta să nu poată fi administrată decît în doze mici.

Taguri articol


12