24 Noiembrie 2024, 08:07
Conducerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit societăţii Oscar Downstream contractul privind furnizarea de motorină euro 5 în valoare totală de 1,6 milioane lei, fără TVA. Potrivit unui anunţ de pe e-licitaţie.ro, contractul a fost atribuit în urma negocierii fără anunţ de participare, justificarea alegerii acestei procedurii fiind aceea că este vorba despre un produs cotat şi achiziţionat la o bursă de mărfuri. Înfiinţată în 2001, Oscar Downstream este cea mai mare companie petrolieră neafiliată distribuitoare de motorină din România. În 2011, compania a avut un profit net de 26,8 milioane lei, în scădere faţă de 37 milioane lei în 2010.