Primăria Mangalia a pus în aplicare, vineri, o sentinţă civilă a Curţii de Apel Constanţa privind evacuarea Fundaţiei Callatis 96 Mangalia, care îşi avea sediul pe Şoseaua Constanţei nr. 13, fundaţie condusă de dr. Laura Condur, fost consilier local. Evacuarea s-a făcut de executorul judecătoresc Iulian Gelu Grosu, care a intrat în sediu fără să întâmpine probleme din partea reprezentanţilor Fundaţiei. Interesant este că spaţiul în care a activat Fundaţia Callatis a fost găsit aproape gol de către executor, singurele „obiecte” fiind o floare ofilită şi un frigider vechi şi murdar. Primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, a declarat că spaţiul ocupat de fundaţie, care măsoară 126 de metri pătraţi, aparţine domeniului public al oraşului, iar el a fost închiriat de Fundaţia Callatis, înfiinţată de fostul primar Zanfir Iorguş, în anul 2004, pentru o perioadă de cinci ani, în baza unei hotărâri a Consiliului Local. „Anomalia s-a petrecut în momentul în care Zanfir Iorguş, de la sine putere şi fără acordul Consiliului Local, a semnat, când era primar, prelungirea contractului de închiriere pe o perioadă de 25 de ani, cu toate că acest lucru era ilegal, pentru că ar fi trebuit să ia şi acordul Consiliului. Mai mult, pentru spaţiul închiriat, Fundaţia plătea „fabuloasa” sumă de 10 lei/lună. Este inadmisibil să plăteşti aşa de puţin pentru o suprafaţă de 126 de metri pătraţi, care este situată aproape de mare. Chiria este neserioasă. Având în vedere că acest contract dintre Fundaţia lui Iorguş şi Primărie a fost prelungit fraudulos, am decis să cer în instanţă rezilierea contractului”, a spus Tusac, care a adăugat că administraţia a apelat la un executor judecătoresc deoarece conducerea fundaţiei a refuzat, în repetate rânduri, să predea spaţiul.