PACT DEZAVANTAJOS Consilierul local din Mangalia Constantin Filimon a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, că, la 4 ianuarie 2012, societatea Callatis Therm SA anunţa Primăria Mangalia, printr-o adresă, că din 6 ianuarie 2012 va sista furnizarea agentului termic către populaţie, cu toate că administraţia locală găsise un furnizor de combustibil cu plata la termen şi a garantat pentru acesta, astfel încât, în perioada iernii, populaţia să beneficieze de căldură şi apă caldă non stop. „Societatea Callatis Therm SA refuză acest combustibil, în acest mod încălcând flagrant orice prevedere legală şi contractuală. Ca răspuns la această atitudine, administraţia locală avea posibilitatea de a începe demersurile legale de reziliere a contractului şi solicitare de despăgubiri pentru neîndeplinirea prevederilor contractuale. În schimb, viceprimarul cu atribuţii de primar a avut o întrevedere cu conducerea societăţii în urma căreia a îndatorat Primăria Municipiului Mangalia cu o sumă pe care nici nu o are (2.000.000 de lei), societatea oferind în schimb doar 6 ore de căldură pe zi. La această sumă se adaugă şi cheltuielile pentru agentul termic deja furnizat în luna decembrie 2011 către populaţie, alte peste 2 milioane de lei. Mai mult, suma ar trebui plătită până la 13 ianuarie 2012, în caz contrar societatea poate bloca conturile Primăriei”, a declarat Filimon, care se mai întreabă: „Dacă până acum s-a putut plăti după furnizarea serviciului, aşa cum este normal, de ce de acum înainte trebuie să achităm în avans un serviciu promis doar pe hârtie, un serviciu pe care legea îl impune societăţii furnizoare, mai ales pe timpul iernii?!”
DATORII INEXISTENTE, RECUNOSCUTE? Consilierul mai spune că mai grav este faptul că semnarea acestui acord este o recunoaştere tacită a aşa-ziselor datorii pe care SC Callatis Therm SA susţine nefondat că Primăria Mangalia le-ar avea şi poate fi folosit în favoarea acestei societăţi în procesele deja existente pe rol pe această temă. „Pe scurt, am pierdut un program de furnizare non-stop a apei calde şi căldurii către cetăţeni, pentru care se găsise un furnizor cu plata peste 30 de zile, garantată de Primărie şi am primit 6 ore/zi de căldură, la un cost de 2.000.000 de lei, cu plata în avans, blocarea celorlalte servicii subordonate, amânarea celorlalte plăţi şi apoi achitarea lor cu penalităţi, posibila blocare a conturilor primăriei şi vărsarea tuturor veniturilor în conturile SC Callatis Therm SA. Mulţumim domnului vice’ pentru marea realizare!”, mai spune consilierul Filimon.