Preşedintele UGIR-1930, Cezar Corîci, susţine că ministrul Muncii, Ioan Botiş a propus, ieri, sindicatelor şi patronatelor desfiinţarea contractelor colective de muncă la nivel naţional şi de ramură. Cezar Corîci a precizat că sindicatele şi patronatele nu au fost de acord cu propunerea ministrului, pentru că acest lucru ar duce la concurenţă neloială, la lipsa de predictibilitate pe piaţa muncii şi la eliminarea organizaţiilor sindicale şi patronale care au rolul de a negocia contractele colective. „Angajaţii vor fi presaţi de angajatori să fie plătiţi parţial la negru, iar încasările la bugetul de stat se vor diminua. Ne deranjează şi lipsa de predictibilitate, pentru că nu se va ştii care este salariul minim, iar acest lucru va duce probabil şi la desfiinţarea sindicatelor şi patronatelor, deoarece principalul rol al acestora este negocierea contractelor colective de muncă”, a spus Corîci. Reprezentantul patronatelor speră ca o posibilă întâlnire cu Emil Boc să rezolve această problemă. La rândul său, preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat că dacă vor fi desfiinţate contractele colective, angajatul devine un sclav la dispoziţia angajatorului. În opinia liderului sindical, Guvernul are unele interese, având în vedere că se apropie campania electorală, pentru a avantaja unele firme care vor aduce bani în campanie. În replică, directorul Direcţiei de Dialog Social din Ministerul Muncii, Serghei Mesaroş, a spus că ministrul Ioan Botiş nu a propus desfiinţarea contractelor colective de muncă, ci a vorbit de faptul că acestea trebuie să se aplice la un întreg sector doar dacă este semnat de cel puţin jumătate dintre cei acoperiţi de acest contract. La întâlnirea de ieri, discuţiile au fost purtate doar pe proiectul de lege privind contractul colectiv de muncă. Codul muncii şi proiectele de legi privind dialogul social trebuie finalizate până la începutul sesiunii parlamentare şi vor reprezenta o prioritate majoră pentru Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei, declara, miercuri, premierul Emil Boc.